Liderul palestinian suspendă relaţiile cu Israel şi SUA
Liderul Autorităţii Naţionale Pelestiniene, Mahmoud Abbas, a anunţat sâmbătă suspendarea legăturilor - inclusiv cooperarea pe securitate - cu Israel şi Statele Unite, la câteva zile după ce a fost prezentat un plan de pace al americanilor despre care palestinienii au spus că favorizează clar Israelul, potrivit france24.com.

Abbas a ameninţat că suspedă legăturile de securitate cu Israel şi SUA într-un lung discurs ţinut la întâlnirea Ligii Arabe din capitala Egiptului.
Citeste si: Trump îşi dezvăluie planul de pace în Orientul Mijlociu şi evocă o soluţie ”realistă cu două state”
Planul SUA în cazul conflictului israeliano-palestinian garantează palestinienilor o autonomie limitată în părţi din Cisiordania şi permite Israelului să îşi anexeze toate aşezările de acolo şi să păstreze mare parte din Ierusalimul de Est.
Întâlnirea miniştrilor de Externe arabi la Cairo a fost solicitată de palestinieni, care au răspuns furios propunerii făcute de americani.
Citeste si: Gruparea Statul Islamic anunţă o ”nouă fază” a ”jihadului” său ţintind Israelul
Abbas a declarat că a spus oficialilor israelieni şi americani că „nu vor exista relaţii cu ei, inclusiv legături de securitate”, în urma acordului care favorizează Israelul.
Liderul palestinian a spus că a refuzat să răspundă apelurilor şi mesajelor telefonice ale lui Donald Trump „pentru că ştiu că ar folosi asta pentru a spune că ne-a consultat”.
„Nu voi accepta niciodată această soluţie”, a spus Abbas. „Nu voi avea înregistrat în istoria mea că am vândut Ierusalimul”.
El a adăugat că palestinienii îşi menţin angajamentul de a pune capăt ocupaţiei israeliene şi de a institui un stat cu capitala în Ierusalimul de est.
Abbas a spus că palestinienii nu vor accepta SUA ca mediator unic în negocierile cu Israel, ci că se vor adresa Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite şi altor organizaţii mondiale şi regionale pentru „a ne explica poziţia”.