Liviu Aurelian Morar Moldovan, un român în vârstă de 38 de ani, administrator al restaurantului Casa Baizan din orașul spaniol Gijon s-a stins din viață duminică, 5 martie 2023, după ce a căzut de la etajul al patrulea al clădirii în care locuia.
Potrivit jurnaliștilor de la El Espanol, românul în vârstă de 38 de ani a încercat să intre în casă pe fereastră. Restaurantul unde lucra este situat pe Carrer Corrida din Gijon, o zonă pietonală, cu circuație densă. Colegii și rudele lui Liviu sunt devastați de cele întâmplate.
Totul a avut loc în jurul orei 2:00 dimineața, atunci când Liviu a plecat de la serviciu către casă.
Mai mulți vecini susțin că au auzit când Liviu încerca să escaladeze clădirea, în jurul orelor 5-6 dimineața.
Cadavrul românului în vârstă de 38 de ani a fost găsit abia în jurul orei 11:00, de către un vecin care a sunat imediat la numărul unic de urgență. Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața lui Liviu.
Familia și prietenii sunt devastați după moartea lui Liviu
„Suntem devastați, încă nu ne vine să credem. Nu știm ce s-ar fi putut întâmpla cu el, dar se crede că a căzut în timp ce încerca să intre pe fereastră. Era un băiat muncitor, credincios, o persoană tânără, dar foarte echilibrată. Nu știm ce să facem”, a declarat Julio Baizan, proprietarul Casei Baizan.
„Am lucrat până la două dimineața și am plecat cu toții împreună. Este inexplicabil că a luat o decizie atât de proastă”, a mai precizat proprietarul restaurantului.
„Era o persoană foarte iubită. A fost întotdeauna plăcut să vii la Casa Baizan, printre altele, datorită felului în care te trata”, a dezvăluit Nicolas Gutierrez, un client obișnuit al restaurantului.
Totodată, patronul restaurantului unde lucra Liviu a asigurat jurnaliștii că foarte puțini oameni lucrează în acest restaurant. Acesta a declarat: „Suntem o familie. Eu și soția mea aproape că l-am iubit ca pe un fiu, pentru că l-am văzut pe Liviu devenind persoana minunată care era”.
Aurora Ioana Bancio, una dintre surorile lui Liviu, cunoscută sub numele de Auri, a declarat la priveghi: „Îl voi duce acasă, în România, cu părinții noștri”.
Citește și: Incident scandalos în Spania! Un român a fost înjunghiat cu 12 lovituri de cuțit chiar de fratele său
Potrivit polițiștilor, tragedia s-a produs în jurul orei 7:00 dimineața. Rezultatul autopsiei este încă în așteptare, deoarece trupul neînsuflețit a fost transferat la Institutul de Medicină Legală din Oviedo.
Rămășițele sale au fost incinerate la Casa de pompe funebre Gijon-Cabueees miercuri, pe data de 8 martie, la ora 11:30.
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.