
Lui Cristi Borcea i s-au contopit pedepsele! Are de executat o condamnare de 7 ani și 6 luni de închisoare!
O veste relativ bună primită azi de Cristi Borcea.
Curtea de Apel Bucureşti a stabilit, luni, că fostul finanţator al clubului Dinamo, Cristian Borcea, are de executat o condamnare de 7 ani şi 6 luni închisoare, după ce au fost contopite pedepsele primite în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi dosarul transferurilor din fotbal.
În același dosar au mai fost condamnați Dragoș Săvulescu, Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu.
Potrivit DNA, în perioada noiembrie 2002- iulie 2005, membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, au soluţionat în mod defectuos o serie de cereri de restituire de terenuri, în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale care s-au materializat în dobândirea de către ei sau de către persoane din anturajul lor a proprietăţii asupra unor mari suprafeţe de teren la care nu aveau dreptul.
Cristian Borcea este acuzat că a prejudiciat statul român şi municipiul Constanţa cu aproximativ 28 de milioane de euro. Anchetatorii au stabilit că Borcea s-a asociat cu alţi doi învinuiţi din dosar, Georgică Giurgiucanu şi Emil Dragoş Săvulescu, în societatea comercială "Holiday Club Neptun" SA.
Săvulescu şi Giurgiucanu ar fi intrat, ilegal, în posesia unor drepturi succesorale ce aparţineau unei persoane în vârstă- Ivonne Aline Buzescu-Movilă. Aceasta moştenise proprietăţi impresionante în Bucureşti şi Constanţa şi lăsase partea sa din moştenire Academiei Române, printr-un testament încheiat în primăvara anului 2001.După această decizie, dacă el nu o va ataca cu recurs, Cristi Borcea ar urma să mai petreacă doar un an în spatele gratiilor pentru că el a ispășit deja aproape cinci ani din această sentință. Dacă se comportă bine și lucrează în penitenciar, pedeapsa va scădea și în maximum un an acesta va ieși.