România pe podiumul Campionatului European de Kyokushin Karate KWU. Luptătorii români au obținut locul 8, pe națiuni, din 20 de țări participante la KWU European Championship Among Men & Women in Weight Categories 2021

Românii ocupă primele locuri în materie de sport. Weekend-ul acesta mai mulți luptători kyokushin au participat la campionatul KWU European Championship Among Men & Women in Weight Categories 2021, organizat în Bulgaria.

Mai mulți luptători români au reprezentat România la cel mai înalt nivel (află aici rezultatele oficiale).

Competiția a fost organizată în condiții pandemice extrem de stricte cu privire la măsurile de prevenție împotriva virusului Sars-Cov-2. Federația Bulgară de Kyokushin Karate a asigurat și facilitat, atât organizatoric sportiv cât și medical, siguranța tuturor sportivilor și oficialilor, pe
toată durata evenimentului. Campionatul s-a desfășurat fără spectatori.

Citeste si: Doliu în fotbalul românesc. Un fost jucător de la UTA Arad a trecut în neființă

Sportivii luptători au reprezentat România la cel mai înalt nivel

Delegatia Kyokushin-kan România, a fost formată din:
Sensei Ionel Stancu – Branch Chief pentru Kyokushin-kan in România/antrenor lot național
Sensei Cătălin Mocanu – antrenor lot național
Cazacu Denis Florin – sportiv categoria -65 Kg
Furnică Cosmin Andrei –

sportiv categoria -75 Kg

Curiman Bogdan Gabriel – sportiv categoria -80 Kg
Nicolae Adrian Iulian – sportiv categoria +95 Kg
Barbu Gabriel Cristian – preparator fizic

Sportivii luptători români au arătat spirit, ambiție, dăruire și mândrie națională în fiecare luptă.


Cazacu Denis a luptat, în sferturile de finală, împotriva campionului mondial Artur Arushanyan (Armenia) și a pierdut la decizie, în urma unei lupte foarte disputate, clasându-se pe locul 7.

Citeste si: Doliu în lumea sportului. Un celebru baschetbalist a murit

Furnică Cosmin a ajuns în semifinalele campionatului European și a pierdut la decizie în fața sportivului Danil Zeziulia (Rusia), obținând astfel locul 3 și medalia de bronz. Sportivul din Rusia, de altfel, a și câștigat categoria -75 Kg.

Curiman Bogdan a ajuns în finala campionatului European și a pierdut în fața sportivului Szymon Olpinski (Polania), obținând locul 2 (vice-campion European) și medalia de argint.

Campionatul Mondial KWU European Championship Among Men & Women in Weight Categories s-a desfășurat între 2 și 5 decembrie 2021, la Varna. 20 de țări au fost prezente în cadrul evenimentului.

În urma celor 2 medalii, de argint și bronz, România s-a clasat pe locul 8 din 20 de națiuni participante, după Rusia, Bulgaria, Polonia, Suedia, Belarus, Spania și Marea Britanie.

„Karate Kyokushinkai este una dintre cele mai complexe arte marțiale din lume, ce pune accent nu doar pe dezvoltarea armonioasă a trupului, dar și pe dezvoltarea mentală și disciplină. Este un stil de luptă full contact extrem de eficient pentru autoapărare, destinat atât copiilor, femeilor și persoanelor mai în vârstă, dar și sportivilor de performanță.”,

a transmis giurgiuveanul Sensei Cătălin Mocanu (antrenor lot național Kyokushin-kan România) pentru presa locală.

Citeste si: Este doliu în lumea sportului. Un fost antrenor al lotului naţional de lupte a murit

Citeste si: Legătura neașteptă dintre Codin Maticiuc și Serena Williams! Ce proiect bombă ar pune la cale autorul biografiei lui Nuțu Cămătaru! Dezvăluiri exclusive


Editor web

„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.

„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"

Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri