MAE: Opt români, lucrători la o fermă agricolă din regiunea Aquitania din Franţa, testaţi pozitiv cu COVID-19

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, joi, că ambasada României la Paris a fost notificată cu privire la testarea pozitivă pentru infecţia cu COVID-19 a opt cetăţeni români, lucrători la o fermă agricolă din departamentul Landes al regiunii Aquitania din Franţa, potrivit unui comunicat de presă. Românii se află în Franţa de la începutul lunii iunie, iar testarea lor pentru coronavirus a fost făcută pe 2 iulie. Ei sunt, în prezent, în carantină.

K.B., joi 09 iulie 2020 , 17:27

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

„Reprezentanţii misiunii diplomatice au efectuat demersuri, în regim de urgenţă, pe lângă Agenţia Regională de Sănătate, preşedintele Departamentului Landes şi Prefectura Landes, pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la identitatea şi starea de sănătate a cetăţenilor români. Potrivit datelor preliminare comunicate de către autorităţile franceze, cetăţenii români se află pe teritoriul Republicii Franceze de la începutul lunii iunie a.c., iar testarea pentru COVID-19 a fost efectuată la data de 2 iulie, persoanele testate pozitiv fiind, în momentul de faţă, într-un centru de carantină”, a transmis MAE, într-un comunicat de presă remis, joi, News.ro.

Sursa citată mai spune că reprezentanţii misiunii diplomatice a României au contactat cetăţenii români, aceştia menţionând că starea lor de sănătate este bună, condiţiile din centrul de izolare sunt optime şi beneficiază de îngrijirea medicală necesară.

Citeste si: Iohannis a promulgat Legea! Ce măsuri vor fi luate privind starea de alertă

„Ambasada României la Paris continuă dialogul cu cetăţenii români, cu angajatorul acestora şi cu autorităţile locale competente, fiind pregătită să acorde asistenţa consulară, conform competenţelor legale şi cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autorităţile locale în contextul pandemiei de COVID-19”, potrivit sursei menţionate

MAE reaminteşte că „cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris  +33 (0)1 47 05 29 66 ; +33 (0)1 47 05 27 55, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României la Paris +33 (0)6 80 71 37 29”, conchide comunicatul de presă.

Citeste si: Cum a ajuns o româncă simbol național în Marea Britanie, în plin război medical cu COVID-19

Tot joi, MAE a anunţat că doi români aflaţi în Grecia au fost testaţi pozitiv pentru infecţia cu noul coronavirus, anunţă MAE, care precizează că unul dintre români se află în insula Thassos, iar al doilea în Paralia Katerini. Românul din Thassos este în carantină, într-un hotel, iar atât starea lui de sănătate, cât şi a celuilalt român, este bună.

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si