Mama micuței care s-a stins la clinica dentară, gest emoționant după ce fetița de 2 ani a fost condusă pe ultimul drum

Moartea Sarei, micuța care s-a stins după vizita la stomatolog, i-a îndurerat părinții, care își plâng cu lacrimi amare copila.

Tragedia a avut loc pe 13 noiembrie 2025, atunci când Sara a fost dusă de părinți la o clinică dentară. Părea o simplă vizită la stomatolog, dar fata a murit după ce i s-a administrat anestezia totală.

Micuța a suferit un stop cardio-respirator la doar 20 de minute după ce a fost sedată, iar ulterior au urmat alte două. Inima ei nu a rezistat, chiar dacă au fost aplicate manevre de resuscitare.

Citește și: Mobilizare impresionantă pentru găsirea unui bătrân din Botoșani. Unde era bărbatul în vârstă de 88 de ani

După moartea fiicei sale, mama Sarei a postat o imagine cu micuța în mediul online. Fotografia în care Sara apare zâmbitoare a devenit noua sa imagine de profil.

În timp ce familia este măcinată de durerea enormă, clinica stomatologică a fost închisă în urma inspecției.

Au fost aplicate și amenzi în valoare de 100 000 de lei, iar Ministerul a precizat că o să sesizeze Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în acest caz. Controlul organelor de stat a scos la iveală mai multe detalii. Astfel s-a descoperit că unitatea nu avea toate actele necesare și că spațiile de la parter funcționau chiar dacă nu dețineau autorizația necesară. Mai mult, dosarul care a fost depus în luna mai 2025 pentru a intra în legalitate nu cuprindea toate actele cerute de către stat, preciza DSP.

Există voci care spun că tragedia putea să fie evitată dacă intervenția avea loc în spital, sub supraveghere multidisciplinară.

„Lumea așteaptă de la noi transparență, așteaptă decizii ferme și vă pot asigura, în numele Colegiului Medicilor Stomatologi din România, că am activat toate mecanismele profesionale și instituționale pentru determinarea circumstanțelor în care un copil de numai 2 ani a decedat în timpul unei sedări într-o clinică stomatologică și totodată, că vom face toate demersurile pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete.

Alături de mine este și domnul profesor Horia Barbu, este președintele colegilor medicilor stomatologi din București. În acest moment noi am semnalat comisia de disciplină de la Colegiul Medicilor București care a demarat ancheta, a făcut solicitări pentru obținerea tuturor documentelor și tratează cu celeritate acest caz și vă vom ține la curent cu evoluție. Nu există concluzii preliminare pe care vi le putem da. Cazul este în analiză la o formațiune independentă, care este comisia de disciplină.
Trebuie să reamintesc faptul că sunt două comisii implicate: comisia Colegiului Medicilor Stomatologi din București, care se ocupă de medicii stomatologi, și comisia Colegiului Medicilor din București, care se ocupă de medicii ATI implicați în eveniment”
, a precizat Președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România, Florin Lăzărescu.

Citește și: Un român a ajuns pe lista celor mai căutați fugari din Spania. Ionuț a evadat și este considerat extrem de periculos


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri