VIDEO - MApN vrea să achiziționeze 18 drone de atac Bayraktar TB2. Achiziția va costa aproximativ 300 de milioane de dolari
Ministerul Apărării intenţionează să cumpere drone turceşti în valoare de 300 de milioane de dolari. MAPN a solicitat deja acordul Parlamentului pentru achiziție.
Ministerul Apărării cere acordul Parlamentului pentru achiziția a 3 sisteme Bayraktar TB2, se arată într-un document înaintat legislativului.
Achiziția va costa aproximativ 300 de milioane de dolari
În valoarea estimată de 300 de milioane de dolari intră cele 18 drone, dar și ”pachetul de suport logistic inițial și echipamente specifice de instruire și antrenament”, ale căror valoare este la rândul ei estimată.
”Achiziția sistemelor de aeronave bară echipaj uman la bord (UAS) Bayraktar TB2 are în vedere implementarea Țintelor de Capabilități repartizate României în cadrul procesului NATO de planificare a apărării. De asemenea, contribuie la realizarea obiectivelor Programului privind transformarea Armatei României până în anul 2040. Astfel, prin această achiziție vor fi asigurate echipamente cu destinație militară și sisteme de armament în sprijinul unor categorii și comandamente de forțe ale Armatei, pentru realizarea unor structuri de forțe flexibile, cu un spectru larg de capabilități specifice secolului XXI, cu mijloace care să îi asigure supraviețuirea în câmpul tactic, o cunoaștere situațională extinsă
Dronele sunt fabricate în Turcia
Potrivit site-urilor specializate, prețul dronelor Bayraktar TB2 diferă în funcție de dotări, pleacă de la un milion de dolari în sus și pot ajunge la 5 milioane de dolari. Prețul unei singure unități TB2 poate ajunge la 5 milioane de dolari, aproximativ o șesime din prețul UAV-ului Reaper construit de SUA.
Citeste si: România va cumpăra sisteme portabile de rachete antiaeriene de miliarde de lei
Dronele Bayraktar sunt fabricate în Turcia de o firma Baykar, deținută de ginerele președintelui Recep Tayyip Erdogan, și au devenit foarte cunoscute după începerea războiului din Ucraina, armata ucraineană utilizându-le cu deosebită eficiență împotriva armatei Rusiei.
Polonia este primul stat NATO care a anunát achiziția de drone Baykatar.
Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.
A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.
”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.
Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:
”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.