
Marcel Vela, reacție dură împotriva "cavalerilor coronavirusului"
Ministrul de Interne, Marcel Vela a avut, sâmbătă, un îndemn pentru „cavalerii coronavirusului”, și anume de a merge în vizită la familiile care au pierdut pe cineva drag din cauza COVID.
„După cum vedeţi, astăzi s-a înregistrat un număr record de cazuri şi îi rog pe aceşti cavaleri ai coronavirusului să meargă la familiile care sunt într-o situaţie tragică şi au pierdut pe cineva drag”, a declarat sâmbătă ministrul de interne Marcel Vela, după noul record negativ al îmbolnăvirilor de COVID-19.
Ministrul de Interne a menționat că situația este „dramatică și că acest virus există”.
Citeste si: Veste neagră: aproape 900 de cazuri noi de COVID-19. Criză la Terapie Intensivă
„Sunt optimist şi cred că vom reuşi, cred că raţiunea va învinge, cred că zona raţională va fi deasupra celei emoţionale, cred că interesul electoral va păli în faţa interesului general.
Premierul Ludovic Orban anunță noi măsuri
Premierul Ludovic Orban, aflat într-o vizită în judeţul Călăraşi, a anunțat că autorităţile sunt pregătite să ia "toate măsurile" prevăzute de legea carantinei promulgată azi de președintele Klaus Iohannis.
Premierul va avea o şedinţă la Ministerul Sănătăţii şi o "reuniune a tuturor instituţiilor centrale care au atribuţii în baza legii".Citeste si: Țara în care ești executat pe loc dacă nu respecți izolarea și carantina