Maria, studenta de la iași dispărută de o săptămână, a fost dată în urmărire internațională. Ce i-a spus prietenei sale înainte să dispară?
Maria este în continuare de negăsit. Fata a fost dată în urmărire internațională. Părinții ei sunt disperați și nu mai știu nimic de ea de când a plecat de acasă.
O studentă la Litere de la Universitatea din Iași este de negăsit de peste o săptămână. Părinții fetei sunt disperați și fac tot posibilul pentru a o găsi.
Aceștia au cerut ajutorul Poliției și au postat numeroase mesaje în mediul online pentru a-i da de urmă. Telefonul tinerei de 20 de ani este închis și nimeni nu știe nimic despre ea de când a dispărut.
Ce i-a spus Mariei prietenei sale înainte să dispară?
Maria era tot mai tăcută în ultimele luni. Ea era cunoscută drept o persoană timidă și introvertită, iar în ultima perioadă vorbea și mai puțin cu cei apropiați.
Fata nu a spus nimănui dacă s-a întâmplat ceva. Ea a dispărut la data de 10 mai. Fata a fost văzută ultima dată de mama sa în dimineața zilei în care a dispărut. Atunci, ea i-a spus mamei sale că urmează să se pregătească pentru a pleca la cursuri, la facultate, dar nu a mai ajuns la universitate.
Cu doar o zi înainte, a vorbit cu o mătușă, cu care avea o relație mai apropiată, fără să-i spună dacă intenționează să plece.
Citește și: Un bărbat dat dispărut a fost găsit mort. El zăcea fără suflare într-un canal din zona localității Butani
Unei prietene i-a spus că va fi plecată pentru o perioadă, fără a-i da alte detalii. Ea era cunoscută drept un copil silitor, iar în ultimile luni ar fi absentat mult de la cursuri.
Maria a fost dată în urmărire internațională
Inițial, Maria a fost dată în urmărire națională pe data de 10 mai, când s-a stabilit dispariția ei. Ulterior, a fost dată dispărută și căutată și la nivelul țărilor membre Schengen, iar, după câteva zile, s-a dat și urmărirea sa internațională, scrie observatornews.ro
Deocamdată nu se știe ce s-a întâmplat cu fata. Rudele ei se tem că ar fi putut fi păcălită de un străin, Maria fiind cunoscută ca o persoană care își pune ușor încrederea în oameni.
Citește și: O mamă din Ungheni își caută fiul. Bărbatul a plecat la muncă cu ziua și nu s-a mai întors acasă
La momentul dispariției, era îmbrăcată cu un pardesiu de culoare bej închis, pantaloni de tip jeans de culoare albastru, cămașă de culoare kaki, iar în picioare avea adidași de culoare mov, având asupra sa un rucsac de culoare negru.