Marian Godină, apel umanitar în ziua de Crăciun! O polițistă însărcinată are nevoie urgentă de tratament pentru cancer

Poliţistul Marian Godină a postat pe pagina sa de Facebook un anunţ umanitar prin care le cere prietenilor virtuali ajutor finanicar pentru colega lui, Georgiana, de la Serviciul Investigaţii Criminale, care a fost diagnosticată cu o boală cumplită.

Author: M.C.B. joi 27 decembrie 2018 , 11:36

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Tânăra Georgiana urmează să devină mamică in luna februarie 2019, însă această bucurie a fost umbrită în momentul în care, în urma unei analize de rutină, tânăra a fost diagnosticată cu melanom malign în stadiul 3 (cancer de piele), la sfârşitul lunii noiembrie.

Până în prezent a fost operată de două ori la piciorul drept, unde a avut o aluniţă care s-a dovedit canceroasă.

Tratamentul pe care trebuie să îl urmeze imediat dupa naştere este imunoterapia pe o perioada de 1 an de zile, tratament care nu este decontat de stat în stadiul 3 şi costă aproximativ 75.000 GBP (lire sterile).

Melanomul este cea mai agresiva formă de cancer de piele, existând posibilitatea ca în cateva luni, boala să evolueze în stadiul 4, stadiul final.

Dacă nu strangem suma respectiva pentru tratament, îi este frică că nu va putea să îşi vadă băieţelul crescând, să îl strângă la piept şi să fie lângă el când va face primii paşi sau să-l audă zicând cuvantul mama„, este mesajul postat pe Facebook de soţul Georgianei.

Marian Godină vrea să ajute la strângerea banilor necesari pentru tratamentul colegei lui, Georgiana. Pentru asta, a lansat un apel umanitar pe Facebbok, chiar în ziua de Crăciun.

”Ce ziceți, mai reușim încă o dată să facem minuni împreună, mai ales acum, în ziua de Crăciun? Hai să vedem până mâine toată suma strânsă, eu zic că ne putem mobiliza.

Și un share ajută!

Colega mea, Georgiana, este polițistă la Serviciul de Investigații Criminale. În vârstă de doar 30 de ani și însărcinată în luna a opta, a fost diagnosticată cu cancer de piele în stadiul 3. Este nevoie urgentă de suma de bani necesară tratamentului”, a scris Marian Godină.

Poliţistul precizează că donaţiile pot fi făcute direct pe Facebook sau în conturile de mai jos:

Conturi deschise pe numele BALAN GEORGIANA MIRABELA:
CONT LEI: RO41RZBR0000060020677824
CONT EURO: RO45RZBR0000060017859708
REVOLUT: Alina +40760946898

Sursă: cancan.ro


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Curs valutar BNR marți, 26 octombrie 2021. Dolarul, în creștere mare! Cotațiile de pe... Curs valutar BNR marți, 26 octombrie 2021. Dolarul, în creștere mare! Cotațiile de pe piața interbancară
spotmedia.ro
Cel mai tare cuțit: E din lemn, dar de trei ori mai ascuțit decât unul din oțel Cel mai tare cuțit: E din lemn, dar de trei ori mai ascuțit decât unul din oțel
spotmedia.ro
Elefanții fără colți sunt o adaptare care le permite să rămână în viață Elefanții fără colți sunt o adaptare care le permite să rămână în viață
b1.ro
George Buhnici a spus adevărul despre cine s-ar ascunde, de fapt, în spatele Andreei... George Buhnici a spus adevărul despre cine s-ar ascunde, de fapt, în spatele Andreei Esca, la Pro TV
infoactual.ro
Ionuț Dolănescu, dezvăluire plină de durere. Ultimele cuvinte rostite pe patul de MOARTE Ionuț Dolănescu, dezvăluire plină de durere. Ultimele cuvinte rostite pe patul de MOARTE
infoactual.ro
Cuvintele pe care NU trebuie să le rostești sub nicio formă! Arsenie Boca: Se... Cuvintele pe care NU trebuie să le rostești sub nicio formă! Arsenie Boca: Se pedepseşte cu matca focului
evz.ro
Durere mare în FAMILIA lui Borcea. A AJUNS URGENT la SPITAL. Toată viața i-a fost dată... Durere mare în FAMILIA lui Borcea. A AJUNS URGENT la SPITAL. Toată viața i-a fost dată peste cap
doctorulzilei.ro
Alegeți servicii de optimizare SEO pentru un magazin online de calitate pentru succes... Alegeți servicii de optimizare SEO pentru un magazin online de calitate pentru succes garantat!
romaniatv.net
Premierul a FOST REŢINUT. Este şocul dimineţii, ştirea face înconjurul agenţiilor Premierul a FOST REŢINUT. Este şocul dimineţii, ştirea face înconjurul agenţiilor
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si