Mărțișor 2023. Mituri despre firul alb-roșu oferit în prima zi de primăvară. Tot ce trebuie să știi despre simbolul care vestește începutul primăverii

Mărțișor 2023. Ziua de 1 Martie marchează începutul primăverii și finalul sezonului rece. În această zi, oamenii își dăruiesc mărțișoare, diferite simboluri care marchează începutul primăverii.

Mărțișor 2023.   Simbolul care vestește începutul primăverii, dar și un gest de atenție acordat celor dragi. Care sunt miturile legate de cele două culori (roșu și alb) în tradiția românească? 

Mituri despre firul alb-roșu oferit în prima zi de primăvară

Este cunoscut faptul că mărțișorul este reprezentat în primul rând de un șnur în două culori: roșu și alb.

Pe lângă acesta, de-a lungul timpului, mărțișoarele au fost adaptate cererilor de pe piață și au ajuns să fie reprezentate de diverse lucruri: simbolul norocului, coșar, pisică, ghiocel șamd.

Mărţişorul a fost gândit și conceput ca o amuletă legată cu un şnur împletit din două fire:  unul alb,  reprezentând divinitatea, sănătatea, puritatea sufletească şi împlinirea şi  unul roşu, simbol al dragostei pentru frumuseţile eterne ale vieţii: prietenia, fidelitatea şi onoarea.

Potrivit tradiției populare, cele două culori reprezintă şi cele două anotimpuri de bază (iarna şi vara), în timp ce primăvara şi toamna sunt considerate doar anotimpuri de trecere.

Citește și: Felicitări de Mărțișor 2023. Mesaje și urări deosebite de 1 martie 2023

În prima zi a primăverii, de mărțișor, în unele zone din țară există obiceiul conform căruia părinții leagă la gâtul sau la mâna copiilor câte un bănuț de argint, ori de aur.

Acest talisman este însoțit bineînțeles de două fire răsucite, din mătase albă și roșie.

În acest mod copiii vor fi feriți de razele arzătoare ale soarelui în timpul verii.

Unii copii vor purta mărțișorul 12 zile la gât, apoi îl vor lega de ramura unui pom tânăr. Dacă pomului îi merge bine (înflorește, înverzește, face fructe) se crede că și copilului îi va merge bine.

Alți copii vor purta mărțișorul până când vor vedea prima dată un pom înflorit și abia atunci îl lasă pe ramurile pomului.

Se leagă copiilor ață roșie cu alb și cu bani la gât, păstrându-le până când vin berzele, și atunci zic: Na-ți negrețele și dă-mi albețele!

Superstiții în prima zi de primăvară

Dacă prinzi şnurul la încheietura mâinii, ai grijă să îl închei într-un nod.

Nodul este înzestrat cu funcţie protectoare şi, în perioada în care porţi firul de mărţişor, are puterea de a ţine răul departe de ţine. La rândul lor, împletiturile te feresc şi ele de ghinion şi împrejurări nefavorabile.

Citește și: Babele de Martie: Obiceiuri și tradiții de primavară la români

În perioada 1-9 martie se aleg şi Babele pentru a vedea cum îţi vor fi zilele în anul respectiv.

Legende străvechi ne spun că de zilele Babelor, baba Dochia obişnuieşte să toarcă şi să îşi scuture cele nouă cojoace, unul câte unul, în fiecare din cele nouă zile.

În zonele din Ardeal, femeile nu trebuie să lucreze cu fusul cât timp durează “Babele” pentru a nu atrage asupra lor mania şi blestemele Babei Dochia.

 


Editor web

Laura are 23 de ani și este din Suceava. A terminat facultatea de jurnalism în 2022 si va urma un master.

Face parte din echipa stirilekanald.ro din martie 2022.

Este o fire ambițioasă, creative, pasionată de frumos, sensibilă, dar și puternică.

”Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am zi de zi. Am ajuns aici datorită faptului ca îmi place să scriu”

Îți Recomandăm Și...
Parteneri