Cu mâinile agățate de balconul în flacări, și fără nicio cale de salvare: așa și-a încheiat această femeie din Constanța ultimele clipe ale vieții, în timp ce pompierii care trebuiau să o salveze o priveau de la parter. Victima - doborâtă de fumul gros de la ea din apartament, a sperat că dacă iese pe geam, se va găsi o autoscară care s-o preia de la etajul 6. S-a ținut de balustradă cât de strâns a putut, dar puterile au lăsat-o și s-a prăbușit în gol. In acel moment, cei cativa pompieri spectatori au alergat spre ea, dar in zadar. Inima nu-i mai batea.
FOTO: Digi24
Soțul femeii a declarat pentru reporterii Digi24 că femeia s-a întors după un laptop, în care avea lucrări de serviciu. Bărbatul a asistat neputincios la scenele dramatice.
"Dați drumul la apă, dați drumul la apă"
-Când au ajuns pompierii?
-Târziu au ajuns și foarte târziu au dat drumul la apă. Vedeți în filmare că au cuplat furtunul și nu dădeau drumul la apă.
-Le-ați spus pompierilor că soția dvs e în pericol?
-Au văzut, ei stăteau jos. Când a căzut, ei stăteau jos.
-Ajunseseră deja pompierii...
- Da, erau lângă mine.
-Dar doamna s-a întors?
-Da, să-și ia laptopul. Am ieșit împreună, eu am luat-o înainte, ea a rămas în spate... și din nefericire, fără să știu eu, s-a întors... Probabil nu a mai putut să iasă din cauza focului afară și a mers pe balcon.
Citeste si: O ambulanță care transporta o femeie bolnavă de COVID-19 s-a răsturnat. Femeia a murit
Citeste si: VIDEO- O femeie s-a aruncat de la etajul șase din cauza unui incendiu
-Era ceva important în acel laptop?
-Da, ea e contabilă... și ține contabilitatea.
-Aveți ceva să le transmiteți pompierilor?
-Nu, nimic. Asta e, dacă așa sunt antrenați și nu pot să fie mai rapizi, asta e. Trebuie să fie dotați cu ce trebuie și să dea drumul imediat a apă.
-Considerați că o saltea din aceea ar fi salvat-o pe soție?
-Obligat, obligat... Nici n-au întins scara, nu știau unde e scara...