Mascații au intrat peste o mamă și fetița ei, din greșeală. Femeia suferise recent un infarct, iar copila a făcut atac de panică: ”Am tremurat”
Mascații au intrat din greșeală peste două persoane care se pare că nu aveau nimic în comun cu ancheta în desfășurare.
Intervenția polițiștilor de la combaterea criminalității organizate a stârnit panică într-un bloc din municipiul Satu Mare, după ce au intrat peste persoanele greșite.
În apartamentul în care au dat buzna oamenii legii locuiau o femeie și fiica sa, ambele speriate de ce se întâmplă.
Citește și: Droguri de mare risc în penitenciare. Percheziții DIICOT în 4 județe
Femeia e revoltată după cele întâmplate
Cele două au fost amenințate cu pistolul, iar mama spune că, deși fiica sa făcuse un atac de panică puternic, nu a fost lăsată să o consoleze. Mai mult decât atât, sperietura trasă ar fi putut să o coste pe ea viața, având în vedere că în ianuarie 2025 a suferit un infarct.
Femeia este revolattă de cele întâmplate, dar și de atitudinea mascaților, care nu au arătat pic de empatie și nici nu și-au cerut scuze pentru teama creată.
„Dacă ar fi făcut o minimă cercetare la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară – unde orice extras de informare este gratuit – ar fi văzut că aici nu locuiește persoana pe care o căutau. Dacă făceam infarct, cine îmi creștea fata? Nici măcar nu și-au cerut scuze. Am fost în stare de șoc, am sunat la 112 să primim ajutor medical. Am tremurat cu fata, nu avem nicio legătură cu infractori, nici nu știu cine a fost persoana vizată”, a declarat sătmăreanca pentru PresaSM.
Femeia susține că nu are nicio legătură cu vreun proprietar al casei sau cu ancheta care este deschisă pentru activități ilegale, declarându-se nevinovată.
Citește și: VIDEO DNA: șpagă sub formă de abonamente lunare
Concret, oamenii legii au deschis o anchetă pentru „identificarea și ridicarea de sisteme informatice care au fost utilizate pentru producerea și distribuirea fișierelor având în conținut materiale pornografice cu minori și suporți de stocare a datelor (CD/DVD-uri, HDD-uri, memory stick-uri, carduri de memorie, tablete PC, telefoane mobile) pe care au fost stocate astfel de fișiere”.
Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.