
45 de mandate de aducere
Procurorii DIICOT au desfășurat miercuri dimineață 37 de percheziții în județele Caraș-Severin, Timiș, Dâmbovița și Alba, inclusiv în două penitenciare, vizând patru grupări de crimă organizată specializate în traficul de droguri.
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurorii DIICOT- Biroul Teritorial Caraș-Severin, au pus în aplicare, miercuri dimineață, 37 de mandate de percheziție domiciliară.
Descinderile au avut loc în județele Caraș-Severin, Timiș, Dâmbovița și Alba, inclusiv în două unități de penitenciar.
DIICOT a deschis un dosar penal având ca obiect constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și de mare risc, precum și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Patru grupări de criminalitate organizată
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin, cercetările efectuate au stabilit că, pe parcursul anului 2024, un număr de 35 de persoane ar fi constituit, în municipiul Reșița, patru grupări de criminalitate organizată, specializate în vânzarea de droguri de risc, droguri de mare risc și substanțe cu efecte psihoactive.
Aceste grupări ar fi colaborat pe linia schimbului de droguri și a distribuției stradale, o parte dintre membri migrând de la o grupare la alta, în funcție de tipul de drog comercializat și câștigul obținut.
De asemenea, pe parcursul cercetărilor a reieșit faptul că majoritatea persoanelor cercetate ar fi angrenat minori în activități de depozitare, transport și vânzare a drogurilor către diverși clienți.
Primul grup infracțional organizat s-ar fi axat pe vânzarea de droguri de risc, în principal, în perimetrul cartierului Muncitoresc, din municipiul Reșița.
'Persoanele cercetate ar fi dezvoltat o rețea importantă de clienți, inclusiv prin faptul că unul dintre ei ar fi închiriat și pus la dispoziția consumatorilor un imobil, în care ar fi organizat diverse evenimente private, pe parcursul cărora ar fi oferit cu
titlu gratuit și ulterior ar fi vândut clienților, inclusiv minori, canabis (drog de risc)', se arată în comunicatul IPJ Caraș-Severin.Aprovizionarea ar fi fost realizată de către liderul grupării, care ar fi expediat din Spania cantități de canabis și hașiș, introduse în țară prin intermediul unor firme de transport internațional.
Cea de-a doua grupare de criminalitate organizată, coordonată de doi lideri, ar fi acționat pe o zonă extinsă, respectiv în municipiile Timișoara și Reșița și orașul Bocșa, fiind specializată în comercializarea de droguri de risc și mare risc- canabis și cristal.
Membrii grupării aflați în eșalonul de execuție ar fi îndeplinit diferite sarcini, respectiv deținerea, transportul și distribuția stradală a drogurilor.
'În vederea extinderii ariei de distribuție a drogurilor în alte localități, liderul grupării specializate pe segmentul comercializării de droguri de mare risc ar fi coordonat activitatea unor membri cu scopul racolării forțate de tineri consumatori, dar și de distribuitori de droguri. În acest scop, membrii palierului de execuție ar fi recurs la acte de violență și lipsire de libertate, inclusiv prin folosirea de arme de foc letale', precizează sursa citată.
Al treilea grup infracțional organizat ar fi acționat începând cu luna septembrie 2024, membrii acestuia comercializând atât droguri de risc, cât și substanțe psihoactive, cu precădere în cartierul Govândari, din municipiul Reșița.
În scopul obținerii unor sume importante din vânzarea substanțelor interzise, dar și pentru a ascunde implicarea sa, liderul grupării ar fi atras în activitatea infracțională mai multe persoane de încredere, printre care și un minor.
45 de mandate de aducere
Cea de-a patra grupare de criminalitate organizată s-ar fi constituit la inițiativa unei persoane cercetate, recent eliberată din penitenciar, care, în calitate de lider ar fi coordonat activitatea de distribuție de droguri de mare risc și substanțe psihoactive în interiorul unor unități de penitenciar, dar și către diverși dealeri stradali.
'Astfel, acesta ar fi procurat drogurile și substanțele psihoactive, le-ar fi impregnat pe diverse tipuri de hârtie, iar ulterior le-ar fi expediat sub formă de corespondență în penitenciare, unde membrii grupului infracțional s-ar fi ocupat de comercializare',
arată IPJ Caraș-Severin.Pe parcursul cercetărilor a reieșit faptul că majoritatea persoanelor cercetate ar fi angrenat minori în activități de depozitare, transport și vânzare a drogurilor către diverși clienți sau ar fi procedat la livrarea drogurilor prin metoda 'dead drop' pentru a evita riscul de a fi depistate.
Autoritățile au pus în executare, miercuri dimineața, 45 de mandate de aducere, audierile urmând să se desfășoare la sediul DIICOT Caraș-Severin.