Un autoturism a fost lovit de un tren, duminică după amiază, la o trecere la nivel cu calea ferată din comuna Merişani, județul Argeș. O persoană aflată în autoturism a suferit un atac de panică în urma incidentului, primind ajutor din partea paramedicilor SMURD.
Mașina fost surprinsă de garnitura feroviară la o trecere la nivel cu calea ferată din satul Vâlcele. Astfel, la faţa locului au intervenit pompierii de la Detaşamentul Piteşti cu o autospecială şi o ambulanţă SMURD.
Mașină lovită de tren, în județul Argeș. Pasagerii au scăpat nevătămaţi
În urma impactului nimeni nu a fost rănit. O tânără în vârstă de 19 ani, care era pasageră în autoturism, a suferit un atac de panică, primind îngrijiri medicale şi fiind monitorizată la faţa locului de către paramedicii SMURD.
Citeste si: Pompierii au intervenit cu şapte autospeciale de stingere, după ce acoperişul unui bloc a luat foc, în Cluj
Un echipaj SMURD a intervenit pentru ridicarea autoturismului de pe calea ferată.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.
Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.
Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.
Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.
Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.