Protestele încep și în domeniul Sănătății! Medicii de familie ies în stradă astăzi fiind nemulțumiți de modificările care au fost aduse Contractului Cadru începând cu 1 februarie.
Medicii de familie din mai multe județe din țară anunță declanșarea protestelor fiind nemulțumiți că Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate pregătesc, începând cu 1 februarie, reducerea veniturilor cabinetelor de medicina familiei și a celor de specialitate cu practică independentă.
Medicii de familie și din policlinici protestează!
În această dimineață, membrii Patronatului Medicilor de Familie din Timiș vor picheta sediul Casei Județene de Asigurări de Sănătate.
Cadrele medicale sunt nemulțumite și se plâng de diminuarea punctului de servicii, eliminarea sporului rural, acordarea celor 20 de procente medicilor primari și odată aplicate aceste schimbări la contractul cadru, unii dintre ei vor încasa salarii mai mici chiar și cu 30%.
Mai mult, medicii de familie susțin că ei trebuie încadrați alături de medicii și asistenții din spitale din România care solicită salarii mai mari.
Potrivit lor, dacă revendicările nu vor fi luate în considerare, vor refuza să mai lucreze cu Casa Județene de asigurări de sănătate, ceea ce ar putea face ca pacienții să își plătească consultațiile.
Pe site-ul CNAS, apare faptul că de la 1 februarie 2024 ar urma să intre în vigoare un Ordin potrivit căruia valoarea unui punct per capita pentru medicii de familie va fi de 7,7 lei, iar cea a unui punct pentru servicii acordate pacienților de 6,2 lei. Consultațiile în policlinici vor fi plătite cu 3,3 lei/punct, ceea ce diferă în funcție de specialități, dar acum, o consultație este punctată cu 2 până la 40 puncte.
Valorile sunt cu mult sub cele care sunt practicate în prezent, în baza contractului – cadru încheiat între CNAS și medici pentru lunile iulie – decembrie 2023 și prelungit prin intermediul unui act adițional pentru luna ianuarie a anului acesta. Mai exact, în această perioadă, un punct per pacient din lista unui medic de familie este plătit cu 12 lei, un punct pentru servicii în cabinet cu 8 lei, iar unul pentru servicii în policlinică cu 4,5 lei.
În anul 2022, un punct per capita era plătit cu 10 lei, iar un punct pentru consultațiile din cabinetele medicilor de familie și în policlinici era plătit cu 4 lei.
Dacă Ordinul va intra în vigoare, începând cu 1 februarie, tarifele plătite de CAS, ar urma să fie mai mici cu o treime față de cele actuale.
“Noi susţinem demersul Sanitas. Avem o relaţie foarte bună cu sindicatele în general. Nu ne implicăm în activitatea sindicală, dar dorinţele lor, doleanţele lor sunt foarte corecte şi sunt spre binele comunităţii medicale. Deci cu atât mai mult susţinem ceea ce vor dânşii”, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, la un post de televiziune.
El a explicat că susţine acest demers deoarece creşterea salarială cerută de sindicalişti se referă la toţi angajaţii din sistemul sanitar.
“Susţinem demersul lor pentru că creşterea nu trebuie să privească numai un anumit sector profesional numai medicii, asistentele. Vedeţi, un spital este ca o uzină, cu infrastructură, cu aparate, echipamente. Avem echipamente de milioane de euro, zeci de milioane de euro. Aceste echipamente trebuie întreţinute şi, din nefericire, avem muncitori sau ingineri plătiţi foarte, foarte prost. Când ai investit într-un echipament de milioane de euro, tu nu poţi să investeşti în resursa umană care să aibă grijă de acel aparat?”, a mai completat Daniel Coriu.Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.
A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.
Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.