Medicul Gheorghiță a anunțat rata de dezvoltare a reacțiilor adverse la vaccinurile anti-COVID

Medicul Valeriu Gheorghiţă a transmis, marţi, detalii cu privire la numărul de reacţii adverse raportate de persoanele care s-au vaccinat împotriva COVID-19.

Conform unei statistici realizate la nivel naţional se arată că cea mai scăzută rată de dezvoltare a reacţiilor adverse s-a înregistrat la vaccinul produs de Pfizer, pe când pentru serul Moderna numărul de reacţii adverse este aproape dublu. La vaccinul AstraZeneca s-a constatat că numărul de reacții adverse este mult mai mare.

Care este rata de dezvoltare a reacțiilor adverse la vaccinurile anti-COVID? 

Potrivit datelor transmise, marţi, medicul Valeriu Gheorghiță, până în 26 aprilie, au fost înregistrate 13.705 cazuri de reacţii adverse după administrarea vaccinului, din cinci milioane de doze administrate la nivel naţional.

Astfel, statisticile arată că rata de raportare a reacţiilor adverse după administrarea vaccinurilor anti-COVID este, în medie, de 2,8 cazuri la 1.000 de doze administrate.

Citeste si: Medicul Valeriu Gheorghiță anunță schimbări importante în procesul de vaccinare (VIDEO)

"Avem o raportare pe fiecare tip de vaccin. Pentru vaccinul COVID-19 de la Pfizer vorbim de o rată de raportare de 1,7 cazuri la 1.000 de doze administrate, pentru Moderna- 3,2 cazuri de reacţii adverse la 1.000 de doze administrate şi pentru AstraZeneca- 10,9 reacţii adverse la 1.000 de doze administrate. Aş menţiona că numărul de reacţii adverse raportate pentru rapel la AstraZeneca este semnificativ mai redus comparativ cu prima doză.

Practic, vorbim în fiecare zi de câteva zeci de cazuri de reacţii adverse dintr-un număr mare de doze administrate”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

Medicul a mai afirmat că peste 95% dintre persoanele care au primit o primă doză cu vaccinul AstraZeneca, prezentându-se la termen și pentru a doua doză de vaccin.

Citeste si: Cancelarul Angela Merkel: „UE nu a primit suficiente informaţii despre vaccinul rusesc Sputnik V destinat Covid-19 pentru a-l putea aproba”


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.

Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.

Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.

Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.

Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri