1 din 2 | Mediul offline, încă preferat de peste jumătate dintre români pentru achiziția serviciilor financiare
2 din 2 | Mediul offline, încă preferat de peste jumătate dintre români pentru achiziția serviciilor financiare
Asigurările și vignetele reprezintă cele mai cumpărate produse din mediul online românesc, relevă un studiu recent.
Când vine vorba de servicii financiare cumpărate online, peste jumătate dintre românii utilizatori de internet (54%) se mențin conservatori, preferând încă un contact direct în vederea achiziției acestui tip de servicii, arată un studiu.
“Asigurările și vignetele sunt cele mai achiziționate servicii financiare online din ultimele 6 luni, în cazul primei categorii fiind înregistrat un procent de 18%, iar în cel de-al doilea- 12%”, afirmă Julien Zidaru, Managing Partner EXACT Business Solutions. Așa cum era de așteptat, în cazul ambelor categorii de asigurari, principalul target este reprezentat de bărbați.
Chestionați în legătură cu tipul de asigurare auto cumpărată online, asigurarea de tip RCA a reprezentat răspunsul a 87% dintre participanții la studiu, iar asigurarea de tip CASCO opțiunea a 13% dintre aceștia.
Citeste si: Pretul fructelor a crescut din nou! Unele dintre ele ar putea deveni un lux pentru romani, in curand
Privind, în continuare, spre asigurările de locuință cumpărate online în ultimele 6 luni, 73% dintre românii utilizatori de internet au achiziționat PAD (Polița de Asigurare împotriva dezastrelor naturale).
Doar 7% dintre români aplică online pentru credite bancare
Urmărind de această dată zona serviciilor de online banking, constatăm că 8% din populația utilizatoare de internet a optat în ultima jumătate de an pentru emiterea unui card online.
Datele apar în al treilea val al studiului cantitativ „Digital ®Evolution: Connected Consumer Monitor” (eșantion reprezentativ la nivel național de 1123 respondenți, internet users, 18-65 ani), realizat de EXACT Business Solutions în noiembrie 2018.