Angajaţii din domeniul Horeca au protestat, miercuri seara, începând cu ora 20:00, în Piaţa Victoriei, faţă de decizia autorităţilor de a închide, la interior, restaurantele, barurile şi cafenelele.
Prefectul Gheorghe Cojanu a anunțat marți seară noi restricții pentru Capitală începând de a doua zi, în contextul creșterii numărului de cazuri de infectare cu coronavirus. Printre acestea, s-a aflat și interzicerea activității operatorilor economici care desfășoară activități de preparare și consum în unitățile de tip restaurante și cafenele .
A rămas permisă servirea în interior numai pentru cei cazați în unitățile hoteliere sau în pensiuni. S-a promis că angajații afectați de restrângerea activității economice din HoReCa vor beneficia de măsuri de sprijin.
Protest cu sute de persoane în fața Guvernului
Ninel Dănilă, patronul unui restaurant din Capitală şi unul dintre iniţiatorii acţiunii a declarat, pentru Agerpres, că până în acest moment la protest s-au adunat aproximativ 1.000 de persoane.
Protestatarii au avut pancarte cu mesaje precum: "Contăm doar când votăm", "Vrem să muncim", "La desert servim faliment", "Nu ne ajutaţi, nu ne ascultaţi, doar ne ignoraţi", "Meniul zilei: Şomaj", "400.000
Comitetul condus de prefectul Capitalei a mai decis miercuri şi interzicerea activităţii în discoteci, baruri, cluburi, precum și închiderea sălilor de jocuri de noroc.
Documentul adoptat azi de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) poate fi consultat AICI.
Sursa: Agerpres
Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.
A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.
Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.