Mesaje pentru absolvenți 2022. Ziua absolvirii este un eveniment cu o însemnătate mare pentru studenți. Este ziua în care ajung la sfârșitul unei frumoase etape din viața lor și merg pe un nou drum presărat cu multe provocări.

Acum este momentul să le transmiteți o urare celor care au absolvit facultatea, pentru noua cale pe care și-au ales-o în viață.

Urări pentru absolvenții de facultate

Dragi absolvenţi, să aveţi încredere în voi şi să fiţi convinşi că ceea ce aţi realizat până în acest moment înseamnă enorm şi trebuie să vă dea încredere deplină în puterile voastre. Aţi învăţat de la profesorii voştri atât de multe lucruri şi acum ştiţi încă unul, esenţial pentru reuşita în profesie, dar şi în viaţă: faptul că numai învăţând şi muncind se poate asigura desăvârşirea şi succesul. Luaţi cu voi tot ce aţi învăţat bun în aceşti ani.

Clipa de astăzi a trecut, gândiți-vă la cea de mâine. Încercați să trăiți frumos. Încercați să obtineți fericirea. Multumiți-i lui Dumnezeu că existați în acest rol, câştingul l-ați avut de mult. Jucați-vă propria viața cât mai frumos, astfel încât, la final să vă puteți aplauda singuri.

Acum, privind înapoi la tot ce am trăit împreună, aș vrea să-ți doresc să nu pierzi ambiția și perseverența, să nu pierzi energia și doar să o sporești în fiecare zi, să nu-ți pierzi încrederea în tine și în capacitățile tale.

Vreau să spun cu încredere că producem specialiști și experți demni în domeniul lor.

Felicitari pentru absolvire! Mult succes in cucerirea varfurilor tale!

Dragi Absolvenți! Acesti 4 ani s-au terminat cu o poveste despre succes si o lectie de viata! Felicitari si sa-ti merga bine, oriunde si oricand!

Citeste si: Bacalaureat 2022. Modele de subiecte pentru examenele scrise

Mesaje pentru absolvenți 2022: Cele mai frumoase urări pentru studenţii care termină facultatea

Mesaje pentru absolvenți 2022: Cele mai frumoase urări pentru studenţii care termină facultatea

[Sursa foto: PixaBay]

Au trecut anii ca un moment, cât de mult s-a făcut și cât mai rămâne de făcut! Nu pierde timpul cu lucruri inutile, pe fleacuri, zboară repede, ca fumul.

Citeste si: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?- catena.ro

Citeste si: Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."- wowbiz.ro

Aș vrea să cred că am învățat studenții din universitatea noastră ce ar trebui să predăm, că i-am educat pe cei care îi vor educa pe alții. Nu ne despărțim astăzi, vă vom vedea roadele!

Dragi absolvenți, viața se așterne în fața voastră ca o pajiște cu miros proaspăt de aventură și cu flori gata de a fi admirate și culese. Vă doresc să aveți curiozitatea și perfecționismul lui Leonardo da Vinci, puterea de muncă a lui Michelangelo, îndrăzneala lui Picasso și non-conformismul lui Dali! Aveți curajul să fiți creativi și să vă urmați visele până la îndeplinire!

Dragi elevi, sunteți la finalul unei călătorii și începutul unei noi aventuri. Să fiți călăuziți în viată de cele trei valori absolute, fundamentale ale omului Adevărul, Binele și Frumosul!

Citeste si: Cum a fost ultima zi de liceu pentru elevii claselor a XII-a si a XIII-a. Urmează examenul de Bacalaureat

Mesaje pentru absolvenți 2022: Cele mai frumoase urări pentru studenţii care termină facultatea

Mesaje pentru absolvenți 2022: Cele mai frumoase urări pentru studenţii care termină facultatea

[Sursa foto: PixaBay]

Este un timp când copiii vin, se așază în bănci, curioși și neastâmpărați.

Tot în timp, fără să știi când, ei devin inteligenți, rafinați și mai maturi. Știi că vor pleca și te surprinzi că ești deopotrivă bucuros și trist. Dar așa se scrie cartea vieții. Drum bun, dragii mei!

Felicitări pentru absolvire! Acum ca ai devenit adult pășește înainte! Îndrăznește! Iar daca pământul spre care înaintezi nu exista încă, Dumnezeu îl va crea special pentru a-ți răsplăti îndrăzneala!

Tu mi-ai arăt că există și o altfel de iubire, mai profundă și mai altruistă decât aș fi putut concepe vreodată că există până să apari în viața mea! Astăzi am înțeles că emoțiile tale le voi resimți mereu înzecit pentru că te iubesc atât de mult, iar succesele tale sunt și ale mele! Sunt atât de mândru de tine! Felicitări!

Citeste si: Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”- kfetele.ro

Citeste si: Descoperirea macabră în Timiș. Un tânăr de 24 de ani, gasit mort pe un câmp. Ar fi fost împuşcat în gât- radioimpuls.ro

Mesaje pentru absolvenți 2022: Cele mai frumoase urări pentru studenţii care termină facultatea

Mesaje pentru absolvenți 2022: Cele mai frumoase urări pentru studenţii care termină facultatea

[Sursa foto: PixaBay]

Citeste si: Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu: ,,Vom avea 1.140 de elevi ucraineni audienți în școlile din România de săptămâna viitoare''

Diploma de absolvire poate sa fie ca un bilet de avion care te poate duce spre un destin fermecator.

Ne-ai socat si ne-ai adus bucuria pana-n oase. Noi, familia ta, credeam ca nu o sa faci mai mult de patru clase!

Felicitari pentru absolvire! Sa ai o viata frumoasa, cu povesti calde si multe momente de fericire!

Meriți și vei avea o viață frumoasă și fericită. Trebuie să-ți alegi cu grijă idealurile și să țintești cât mai sus. Muncește cu plăcere pentru a avea mereu success. Fii sincer cu oamenii și ajută-i atunci când poți, dar nu-ți lăsa soarta în mâinile lor. Doar tu îți poți face viața mai ușoară și mai frumoasă. Luptă cu toate forțele pentru a-ți atinge scopurile. Felicitări cu ocazia absolvirii!

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si