Mesajul transmis de Președintele Klaus Iohannis de Ziua Muncii

Mesajul transmis de Președintele Klaus Iohannis de Ziua Muncii

(Sursa foto: Facebook Klaus Iohannis)

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj adresat tuturor românilor cu ocazia Zilei Muncii. Iohannis a afirmat că România este o naţiune de oameni harnici şi hotărâţi să reuşească, adăugând că „acesta este spiritul în care vom relansa economia în beneficiul nostru, al tuturor”.

Klaus Iohannis a transmis un mesaj tuturor românilor de Ziua Muncii

„Munca şi sacrificiile femeilor şi bărbaţilor din întreaga lume sunt celebrate astăzi, de 1 Mai. Este important să nu uităm cât de dificilă a fost, de-a lungul istoriei, obţinerea unor drepturi care ni se par acum absolut fireşti: condiţii de lucru decente, răsplată corectă pentru efortul depus şi egalitate de gen, a

declarat Președintele.

Președintele României a subliniat faptul că după pandemia de COVID-19, românii vor putea din nou să spere și să construiască ceea ce își doresc, spunând că  în România sunt oameni harnici ți ambițioși.

Astăzi avem o şansă uriaşă de a construi împreună, în perioada post COVID-19, România pe care ne-o dorim. Suntem o naţiune de oameni harnici, ambiţioşi şi hotărâţi să reuşească- acesta este spiritul în care vom relansa economia în beneficiul nostru, al tuturor!”,

a scris Președintele Iohannis, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.

Citeste si: Florin Cîţu: „La centrul din Piaţa Constituţiei s-a vaccinat un pacient pe minut. Accelerăm campania”


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.

Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.

Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.

Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.

Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri