Meteo. Cum va fi vremea si ce se intampla in urmatoarele trei zile in fiecare regiune din tara
Astazi, 20 iulie, va ploua la deal, la munte, dar si local, in celelalte regiuni ale tarii, unde se pot acumula intre 20 si 25 de litri de apa pe metru patrat. In Lunca Dunari se vor atinge temperaturi de 32 de grade. Cum va fi vremea in urmatoarele trei zile.
Vremea in fiecare regiune a tarii
In Baragan si Dobrogea atmosfera este schimbatoare, cu soare destul de puternic in prima parte a zilei si cu averse dupa pranz. Astazi este mai cald decat ieri. In Moldova sudica si in nordul Munteniei temperaturile cresc fata de ieri cu 2-3 grade. Vor fi sanse mari de averse in regiunile inalte, dar nu este exclus sa ploua si la campie.
Vremea in urmatoarele 3 zile
Si maine o sa ploua in zonele deluroase si montane. Duminica norii se inmultesc si ploile se extind pe partea vestica, pe nord si centru, iar seara ajung si in celelalte zone. Vor fi tot averse, cu fenomene electrice, vant, poate si grindina. Luni instabilitatea cuprinde cea mai mare parte a tarii si vin alte ploi zgomotoase, destul de consistente, mai ales in jumatatea sud-vestica.
In Bucuresti ramanem cu atmosfera schimbatoare. Maine se anunta o zi destul de placuta, desi mai apar cativa nori si e posibil sa picure trecator. Duminica, sansele de ploaie cresc la apropierea serii, iar maxima urca spre 30 de grade. Luni o sa avem vreme cam instabila. O sa ploua din cand in cand, vor fi si descarcari electrice si intensificari ale vantului, iar temperaturile scad usor.
La munte sambata avem vreme schimbatoare, momente insorite, dar si intervale cu ploi destul de zgomotoase. La fel va fi si duminica: aversele apar temporar in majoritatea masivelor si vin cu descarcari electrice si rabufniri ale vantului. Nici luni nu scapam de ploi si se pare ca acestea devin mai abundente si vor lasa cantitati insemnate de apa.
Pe Litoral maine sunt conditii de averse slabe, dar in ansamblu avem atmosfera placuta si pana la 29 de grade pe plaja. Duminica instabilitatea creste din a doua parte zilei, cand se astepta averse trecatoare si scurte intensificari de vant. Ziua de luni aduce mai multi nori, reprize cu ploi destul de serioase, poate si grindina.
sursa: stirileprotv.ro