Migranţi care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, prinşi de poliţişti. Sursa foto: Politia de Frontiera
Poliţiştii de frontieră din judeţele Bihor şi Arad au prins, în ultimele 24 de ore, 26 de migranţi din Afganistan, printre care şi minori. Aceștia intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în mijloace de transport sau pe jos, pe la frontiera verde.
" În data de 19.01.2021, în jurul orei 11.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului Poliţiei de Frontieră Borş, judeţul Bihor, au efectuat controlul amănunţit asupra unui ansamblu rutier, înmatriculat în România, condus de un cetăţean român. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, înălbitor, pe ruta România- Estonia. În urma efectuării controlului, în interiorul compartimentului de marfă au fost descoperiţi, ascunşi printre marfa transportată, opt cetăţeni străini.
Conform aceleiaşi surse, şi poliţiştii de frontieră arădeni de la Vărşand au depistat, la aproximativ 300 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, patru persoane care se îndreptau pe jos, spre teritoriul Ungariei.
Migranţi care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, prinşi de poliţişti
”Deoarece aceştia nu îşi justificau prezenţa în zonă au fost preluaţi şi transportaţi la sediul sectorului, pentru cercetări. Ulterior, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, un adult în vârstă de 22 de ani şi trei minori cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani”, se
arată în comunicat.La doar 20 de minute mai târziu, în Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand din judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, în vârstă de 43 de ani, conducând un TIR înmatriculat în România. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, plăci aglomerate din lemn (PAL), pe ruta România – Ungaria.
”În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport şi au descoperit astfel, în interiorul automarfarului, cinci persoane, ascunse printre marfa transportată. În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 17 şi 21 de ani”, se mai arată în comunicat.
În aceeaşi zi, în jurul orei 15.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, au fost descoperite ascunse, în compartimentul marfă al unui alt TIR care transporta role metalice, pe ruta România – Luxemburg, trei persoane.
Citeste si: Un român a încercat să scoată ilegal din țară 5 migranți
În scurt timp, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt trei tineri din Afganistan, cu vârste cuprinse între 17 şi 22 de ani
Tot marţi, în jurul orei 23.30, poliţiştii din Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand, după efectuarea controlului amănunţit al unui TIR, au descoperit, ascunse în compartimentul marfă, şase persoane.
În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt tot cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 şi 41 de ani.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru tentativă de trecere ilegala a frontierei de stat, în cazul migranţilor.
Citeste si: Incendiu devastator într-un centru pentru migranți la Paris
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.
Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.
Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.
Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.
Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.