Mihai Șora lămurește misterul! Unde a fost mai bine de trei luni, în plină pandemie de coronavirus! Nimeni nu se aștepta la asta
Mihai Șora, filozoful de 103 ani, care a dispărut de trei luni, a explicat unde s-a aflat în plină perioadă de pandemie, duupă anunțul șocant al soției sale.
Din 24 martie, când a fost ultima sa postare pe Facebook, până în 18 iunie când a revenit pe pagina sa de socializare, nu s-a știut nimic despre Mihai Șora, filozoful de 103 ani, care în pauza de trei luni nu le-a mai răspuns la telefon nici măcar cunoștințelor.
Mihai Şora nu a mai scris pe reţeaua de socializare, pe care era extrem de activ, din 24 martie, atunci când şi soţia sa Luiza Şora a publicat un mesaj controversat, fiind interpretat, în contextul pandemiei de coronavirus de toţi cei care au comentat, ca un anunţ
că atât ea, cât şi soţul său ar fi fost diagnosticaţi cu Covid-19.
"Pozitivi, amândoi. Şi doar Dumnezeu, în mare mila Sa”, a scris atunci Luiza Şora pe Facebook.
Așa că, în plină pandemie de Covid-19, multă lume s-a gândit la ce e mai rău, dar în ciuda sutelor de mesaje sosite pe conturile celor doi nu a părut nici o clarificare ulterioară a stării de sănătate a cuplului.
După trei luni de tăcere în mediul online, Mihai Șora a revenit. După primul mesaj din 18 iunie, pare că filozoful de 103 ani și-a reluat obiceiurile de a scrie zilnic pe facebook.
Și cum, în perioada în care a lipsit din mediul online, mulți au presupus că Mihai Șora și soția lui au părăsit Bucureștiul pentru a se refugia undeva la țară, filozoful a venit cu o precizare. El a mărturisit că în toată această perioadă, în care nu s-a simțit bine, a stat doar în apartamentul său din centrul Capitalei. ”Am stat în locuința mea de la etajul trei. Și nu mi-a fost bine”, precizează Mihai Șora într-o postare pe Facebook.
WOWbiz.ro a scris recent că Mihai Șora locuiește din anii 50 într-un apartament situat la etajul 3 al unei clădiri amplasate în zona Piața Romană din București. Imobilul are bulină roșie de ani de zile, fiind în pericol de prăbușire la un cutremur major, pe stradă accesul fiind restricționat și permis doar locatarilor, în contextul în care peste drum se află Ambasada Marii Britanii, iar regulile de securitate sunt foarte severe.
”Niciodată nu am avut o casă. Când s-a întâmplat, de-a lungul vieții, să merg în vacanță, am stat mereu în hoteluri, în cort sau la rude. Locuința în care trăiesc de aproape șaptezeci de ani se află la etajul trei al unui bloc ponosit din București, unde – ca în majoritatea covârșitoare a blocurilor din țară – nu există nici pădure, nici grădină japoneză, nici livadă, nici piscină. Singurul „spațiu verde“ apărut prin forța proprie (iar nu prin grădinăritul pe micul balcon care dă spre nord) este o viță de vie sălbatică, despre care pot spune că e foarte curajoasă de vreme ce s-a putut înălța pe atâția metri de cărămidă, ajungând și în dreptul ferestrelor mele. Îmi aduc o asemenea bucurie frunzele ei, încât, din primăvară și până în toamnă, când își întinde clorofila, am o strângere de inimă deschizând fereastra, teama că o stingheresc. Mai erau, în spațiul blocului vecin, câțiva copaci centenari pe care primăria s-a grăbit să-i taie; a mai rămas unul, ceva mai tânăr, care a scăpat ca prin minune de drujba nefericitei administrații; mai văd, în depărtare, tot la vecini, un oțetar.
Aceasta fiind realitatea mea înconjurătoare, destul de tristă pentru un om care a copilărit în mijlocul naturii și pentru care nu există nostalgie mai apăsătoare decât tocmai natura, am fost surprins să aflu că oameni cam grăbiți mi-au inventat un refugiu în aceste vremuri grele de pandemie: nici mai mult, nici mai puțin decât o… căsuță „cochetă“ la marginea unei păduri din Banat. În tot acest timp aș fi fost – scriu ziariștii noștri gogonați – plecat în vacanță, lenevind fericit cu burta la soare, nepăsător la suferința din jur, vesel și egoist într-o rezidență confortabilă, la moșia personală sau pe proprietatea uluitoare a vreunei mănăstiri…
Înțeleg, desigur, că și baloanele de săpun simt nevoia să existe; aș spune chiar că nevoia lor e legitimă, dar nu când devin derutante și înșelătoare.
Nu am plecat, dragi prieteni, nicăieri. Am stat în locuința mea de la etajul trei. Și nu mi-a fost bine.
Îi rog, de aceea, pe inventivii gazetari să-și șteargă plăsmuirile, dacă mai au un dram de onoare. Mulțumesc”