Miliardarul austriac Richard Lugner a murit după ce s-a căsătorit a șasea oară. Văduva Simone este cu 50 de ani mai tânără decât el și a moștenit o avere uriașă
Miliardarul austriac Richard Lugner s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani, după doar două luni de la cea de-a șasea sa nuntă, cu o femeie mai tânără cu 50 de ani decât el. Magnatul a lăsat în urmă o avere uriașă.
Viața amoroasă a miliardarului a fost plină de evenimente în ultimii zeci de ani. Pe lângă cele șase soții mult mai tinere decât el, nenumărate celebrități l-au însoțit la Balul Operei din Viena, inclusiv Kim Kardashian, Pamela Anderson, Paris Hilton sau Priscilla Presley.
Lui Kim Kardashian, magnatul austriac i-a plătit jumătate de milion de dolari ca să-l însoțească la bal, iar vedeta nici măcar nu a acceptat să danseze cu el.
Potrivit presei austriece, Lugner s-a confruntat cu multiple probleme de sănătate și a suferit o intervenție chirurgicală în ultimele luni.
Omul de afaceri din Austria a fost căsătorit de-a lungul vieții de 6 ori: cu Christine Gmeiner din 1961 în 1978, Cornelia Laufersweiler din 1979 în 1983, Susanne Dietrich din 1984 până în 1989, Christina Lugner, din 1990 în 2007 și Cathy Schmitz din 2014 în 2016.
În ciuda faptului că a fost denumit de presă “miliardar” de-a lungul vieții sale luxoase și extravagante averea lui Richard este estimată la 200 de milioane dolari.
Noua sa soție, Simone, va beneficia de o mare parte din acești bani, inclusiv proprietăți luxoase în Viena.
Văduva milionară a scris un omagiu adresta soțului ei după deces. Ea l-a desemnat pe Lugner drept „visul vieții ei”.
„Și când te-am văzut strălucind, din felul în care te-am văzut strălucind, am știut că voi fi a ta”, a scris ea pe Instagram. "Îndrăgostită".