Ministrul de Interne, Nicolae Moga, a demisionat. A condus MAI doar șase zile

Ministrul de Interne, Nicolae Moga, a demisionat marți, la nici o săptămână după preluarea mandatului. Demisia lui vine pe fondul erorilor în lanț ale autorităților în cazul uciderii tinerei Alexandra Măceșanu.

D.S., marți 30 iulie 2019 , 12:37

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

"În urma unei discuţii pe care am avut-o în această dimineaţă cu primul ministru al Guvernului României, doamna Viorica Dăncilă, am decis să mă retrag din funcţia de ministru al Afacerilor Interne. Am luat această hotărâre pentru a salva o parte din prestigiul puternic afectat al acestei instituţii în urma activităţii deficitare a unor angajaţi ai săi, care au fost destituiţi sau urmează să fie sancţionaţi.", a declarat Moga, la anunţarea demisiei.

El a precizat că retragerea din această demnitate trebuie să fie văzută ca un nou început pentru minister, potrivit news.ro. 

”În cele şase zile în care am condus Ministerul Afacerilor Interne am dispus toate controalele posibile pentru identificarea vinovaţilor în cazul tragediei de la Caracal. Toate aceste cercetări vor continua. Am încredere în oameni oneşti şi profesionişti din minister că vor reuşi să ducă la bun sfârşit munca pe care am început-o împreună şi le mulţumesc pentru colaborare. Îi mulţumesc doamnei prim-ministru pentru încredere şi trebuie ca astfel de evenimente să nu mai fie posibile în viitor”, a pus Nicolae Moga.

Moga a depus jurământul ca ministru de Interne în 24 iulie.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) discută astăzi, de la ora 13.00, rapoartele instituţiilor în urma tragediei de la Caracal. În ultimele zile, şeful Poliţiei Române a fost demis, iar şeful STS și, astăzi, ce al MAI au demisionat.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, duminică seara, la Cotroceni, că toţi cei responsabili de tragedia de la Caracal vor trebui aspru sancţionaţi, de la Interne, STS, de la toate instituţiile.

Citeste si: Recția polițistului care a vorbit cu Alexandra la telefon

Preşedintele a precizat că respinge abordarea politicianistă a Guvernului, care ar trebui să se gândească dacă nu cumva e autorul moral al tragediei.

Klaus Iohannis a precizat că sunt soluţii punctuale cu care va veni în CSAT, inclusiv modificarea legislaţiei privind percheziţiile şi extinderea atribuţiilor DIICOT.

„Instituţii ale statului român nu au reuşit de această dată să-şi facă datoria, aceea de a proteja dreptul fundamental la viaţă. Este o realit sumbră care din nefericire nu mai poate fi schimbată. Cei responsabili vor trebui aspru sancţionaţi: de la Interne, STS, de la toate instituţiile. Dar pedepsele, oricât de severe şi binemeritate ar fi, nu aduc vieţile înapoi. Obligatoriu e să identificăm toate mijloacele pentru a preveni repetarea unor astfel de tragedii”, a adăugat preşedintele.

Citeste si: Fostul șef al Poliţiei Caracal o învinovățește pe Alexandra: "ne-a indus în eroare cu o poartă roşie"

Klaus Iohannis a susţinut că legislaţia penală trebuie modificată în interesul apărării drepturilor fundamentale şi nu al apărării infractorilor.

„Voi cere ministrului Justiţiei să analizeze de urgenţă în ce măsură se impun modificări ale legislaţiei penale în privinţa percheziţiei, a procedurilor de acţiune atunci când viaţa sau integritatea fizică a unui cetăţean este în pericol. De asemenea, se impune o analiză a legislaţiei sub aspectul competenţei materiale a parchetelor pentru infracţiunile de răpire şi omor cu victime multiple. Voi cere, de asemenea, în CSAT, ministrului Justiţiei să analizeze în ce măsură se impune modificarea competenţei materiale a DIICOT după modelul competenţei materiale a unor instituţii occidentale, care instrumentează inclusiv toate cazurile de infracţiuni grave îndreptate împotriva persoanelor, precum răpiri sau omoruri cu victime multiple, întrucât, la acest moment, DIICOT anchetează doar omorurile comise de un grup organizat, nu şi fapte precum crime de acest tip, care prezintă o gravitate la fel de mare. Sunt soluţii punctuale, cu care voi veni în CSAT, pentru ca Guvernul să nu se mai plângă că nu ştie ce are de făcut. Le cer să uite de referendumuri absurde, să îşi asume răspunderea, pentru că ei sunt cei care pot lua decizii şi să adopte soluţiile pe care oamenii competenţi din sistemul de justiţie le ştiu”, a subliniat preşedintele.

Citeste si: Dezvăluiri uluitoare de la primele audieri! Cum s-a comportat criminalul din Caracal de i-a șocat pe toți! ”Era senin și relaxat”! Ce s-a întâmplat de s-a schimbat total? EXCLUSIV

Clipul zilei pe STIRILEKANALD.RO:
Te-ar putea interesa si