Ministrul Sănătății, consternat după vizita la spitalul din Iași, marchează începutul unei anchete penale. Promite demiteri în lanț: „Un haos mai mare nu am văzut. La ATI nu ai voie să cu unghii false, bijuterii”
Alexandru Rogobete acuză haos și și neglijență la Spitalul „Sf. Maria” din Iași, după ce 6 copii au murit pe secția ATI, infectați cu o bacterie extrem de periculoasă.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a descris situația de la Spitalul „Sf. Maria” din Iași drept „un haos administrativ și procedural” fără precedent și a anunțat că există indicii privind posibile fapte penale, în special pentru neglijență în serviciu. Anchetele amănunțite și declarațiile vin după ce cel puțin 6 copii au murit pe secția ATI după ce s-au infectat cu o bacterie extrem de periculoasă. Chiar și după descoperirea primului caz, internările au continuat, deși focarul fusese deja identificat.
Alexandru Rogobete a identificat probleme de natură penală
Rogobete a precizat că, deși spitalul „arată foarte bine” și dispune de echipamente de ultimă generație în secția ATI, în perioada 14–24 septembrie nu s-a putut demonstra respectarea protocoalelor. Intervențiile au venit cu întârziere, ceea ce a condus la o creștere alarmantă a numărului de copii infectați, iar măsurile aplicate s-au dovedit a fi ineficiente.
„Un haos mai mare, administrativ și procedural, nu am văzut de mult într-un spital. Am văzut multe spitale. Nu poate face dovada că a respectat sau implementat protocoalele specifice care există pentru limitarea infecției. La ATI există echipamente de ultimă generație pe care multe spitale nu le au. Nu am văzut probleme la stocurile de consumabile. Cu toate acestea, s-a intervenit mult prea târziu, așa că numărul de copii infectați a crescut alarmant, iar măsurile luate erau insuficiente și ineficiente.
Dacă se vor verifica date de natură penală, și am indicii, astăzi au fost identificate inclusiv indicii din zona penalului, voi transmite la Parchet raportul final, în principal pentru neglijență în serviciu. Se va stabili dacă există o legătură de cauzalitate între infectare și deces.”, a declarat Alexandru Rogobete, Ministrul Sănătății.
Citește și: „Mă simt vinovată” Declarațiile cutremurătoare ale mătușii Serafimei, un alt bebeluș care a murit la spitalul „Sf. Maria” din Iași, infectată cu o altă bacterie! S-a pierdut numărul copiilor decedați din cauza infecțiilor din spitale
Alexandru Rogobete, demiteri în masă
Rogobete a mai subliniat că reacția Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași a fost întârziată cu 10 zile de la semnalarea problemei. Conform ultimelor informații, la momentul verificărilor nu mai existau pacienți pozitivi la acel patogen.
El a precizat că problema nu este lipsa de finanțare, ci neaplicarea procedurilor în timp util, motiv pentru care a cerut demiterea managerului spitalului și a întregii conduceri DSP Iași.
„DSP Iași a reacționat la 10 zile după ce s-a știut că în unitatea sanitară exista acea problemă. Dai vina pe sistem, dar aici nu vorbim de un spital subfinanțat sau unde nu există finanțare. Vorbesc despre neaplicarea procedurilor care există. Spitalul a informat cu întârziere DSP, iar DSP a avut reacție întârziată. Nu au fost aplicate protocoalele și nu s-a lucrat după procedură, care există în astfel de situații. De aceea am cerut demiterea managerului și voi demite toată conducerea DSP Iași.
Astăzi echipa mea va rămâne la Iași; a prelevat peste 40 de probe biologice de la ATI pentru a verifica rezultatele pe care DSP Iași le-a realizat în trecut. Ieri am cerut statusul infecțiilor din spital: nu mai era niciun pacient pozitiv la acel patogen.”, a precizat Rogobete.
Încălcarea normelor sanitare în rândul personalului
Mai mult, Rogobete a sesizat că personalul din spital nu respectă normele de igienă care se impun.
„În ATI nu are voie personalul să poarte bijuterii, brățări, inele sau alte accesorii, ele trebuie lăsate în afara secției. Unghii false pentru asistente și infirmiere, le-am văzut la Iași în secția de ATI. La ATI nu ai voie să intri cu unghii false, lungi sau accesorii. Asistenta șefă are sarcina să facă controlul.”, a spus Rogobete.