Mugur Isarescu avertizeaza ca incertitudinea legislativa este principalul factor care limiteaza creditarea. "S-ar putea sa fie un punct de cotitura in 2018"
Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, spune ca stimularea fiscala si cresterile salariale nu pot continua la infinit si ca principalul factor care limiteaza creditarea in Romania este incertitudinea legislativa.
Principalul factor care limiteaza creditarea in Romania este incertitudinea legislativa, iar stimulii fiscali nu pot continua la infinit, intrucat corelatia intre cat incasezi si cat cheltui, mai devreme sau mai tarziu, loveste cu putere de foc, a declarat, joi, in cadrul unei conferinte de specialitate, Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu.
"Exista factori care limiteaza materializarea potentialului de creditare. Primul este incertitudinea legislativa, creata de initiative legislative nefericite care au afectat si afecteaza profilul de risc, nu doar al creditelor viitoare, ci si al stocului existent. Dupa perturbatiile aparute la aplicarea Legi darii in plata, la rambursarea la cursul istoric a creditelor in franci elvetieni, in pofida faptului ca prevederile acestora au fost atenuate in urma interventiei Curtii Constitutionale, in prezent se afla in diferite stadii ale procedurii legislative alte acte normative care fie ingreuneaza recuperarea creantelor, fie stabilesc un regim de limitarea a dobanzilor anuale cu privire la creditele destinate consumatorilor intr-o maniera mai mult sau mai putin arbitrara, nediferentiat
Potrivit Guvernatorului BNR, stimulii fiscali nu pot continua la infinit, pentru ca "mai devreme sau mai tarziu" corelatiile intre salarii si productivitate, intre cat incasezi
si cat cheltui "lovesc cu putere de foc".
"Stimulii fiscali si salariile nu pot sa continue la infinit. Corelatiile astea intre salarii, productivitate, intre cat incasezi si cat cheltui, mai devreme sau mai tarziu lovesc cu putere de foc. Nu poti sa le neglijezi. Nu le corectezi din timp, le corecteaza piata, economia, intr-o maniera sau alta. Atunci intrebarea este: cand isi epuizeaza puterea de actiune acesti stimuli, ce punem in loc? Romania va creste inertial ca potential, dar de regula intelept este sa te gandesti care este motorul cu care inlocuiesti stimularea cresterii economice.
Cresterea economica va decelerare spre 4% in acest an, ceea ce va duce, printre altele, la o inversare a intermedierii financiare.
"Cresterea economica decelereaza spre 4% si probabil ca vom avea o inversare a intermedierii financiare si s-ar putea sa fie un punct de cotitura in 2018. Revenind la perspectiva creditarii, primul aspect care ar trebui lamurit se refera la existenta resurselor. Personal, cred ca exista resursele pentru cresterea expunerii bancilor fata de economie. Sistemul bancar romanesc are un grad semnificativ de adecvare a capitalului. Lichiditatea este situata confortabil peste limitele impuse prudential. Au fost momente cand excesul de lichiditate noi l-am tolerat pe piata monetara, ceea ce nu face o Banca Centrala. Rata rezervelor minime obligatorii, de 8%, este suficient de mare incat, pe termen mai indepartat, asta ar putea sa insemne o stabilizare a situatiei pe toate partile si sa fie luata in calcul o eliberare suplimentara de resurse canalizata spre creditare", a subliniat guvernatorul Bancii Nationale.
sursa: agerpres.ro