Narges Mohammadi, laureata Premiului Nobel pentru Pace, în stare critică într-o închisoare din Iran
Fosta jurnalistă Narges Mohammadi, laureata Premiului Nobel pentru Pace, se află în stare critică într-o închisoare din Iran, a informat familia activistei iraniene.
Starea de sănătate a laureatei iraniene a Premiului Nobel pentru Pace, Narges Mohammadi, este critică după ce a suferit un atac de cord luna trecută, a declarat miercuri fratele acesteia, potrivit France 24.
Familia și avocații lui Narges Mohammadi, cărora li s-a permis o a doua vizită în închisoare, au raportat o deteriorare bruscă a stării sale, starea sa fizică fiind acum descrisă ca fiind critică.
Cine este Narges Mohammadi
În vârstă de 54 de ani, Narges Mohammadi este o activistă iraniană pentru drepturile omului și laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2023.
Ea a fost închisă în Iran pentru mai multe perioade începând din 2016. Se află din nou în închisoare după ce a primit o condamnare de șapte ani și jumătate pe 8 februarie 2026, dar a avut mai multe probleme de sănătate în ultimii ani.
După ce a lucrat câțiva ani ca jurnalistă, în 2003, Narges Mohammadi s-a alăturat Centrului Apărătorilor Drepturilor Omului (DHRC), condus de Shirin Ebadi, devenind ulterior vicepreședintele fundației.
În mai 2016, a fost condamnată de un tribunal din Teheran la 16 ani de închisoare pentru "înființarea și conducerea grupării ilegale disidente Legam”.
Narges Mohammadi a fost eliberată în 2020, dar trimisă înapoi în închisoare în 2021, unde a continuat să furnizeze relatări despre abuzurile și izolarea femeilor deținute.
Mohammadi a fost o susținătoare vocală a nesupunerii civile împotriva hijabului obligatoriu în Iran și s-a opus programului oficial de hijab și castitate din 2023. Ea a avut numeroase probleme de sănătate de la sfârșitul anului 2024, inclusiv o intervenție chirurgicală pentru a îndepărta o parte a unui os din piciorul drept din cauza cancerului.
Activista iraniană a fost arestată din nou în decembrie 2025.
A primit numeroase premii pentru drepturile omului. În octombrie 2023, în timp ce se afla în închisoare, i s-a acordat Premiul Nobel pentru Pace 2023 „pentru lupta sa împotriva opresiunii femeilor din Iran și lupta sa pentru promovarea drepturilor omului și a libertății pentru toți oamenii”.