Neurochirurgul James T. Goodrich, specializat în separarea siamezilor, a murit din cauza Covid-19

Neurochirurgul James T. Goodrich, specializat în separarea siamezilor uniţi la craniu, a murit luni din cauza unor complicaţii provocate de Covid-19, potrivit spitalului newyorkez unde lucra, informează CNN.

Author: M.A. Tuesday 31 March 2020 , 09:38

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

„Doctorul Goodrich era o călăuză a instituţiei noastre şi îi va fi simţită lipsa”, a spus Dr. Philip O. Ozuah, CEO al Montefiore Medicine. „Priceperea şi abilitatea lui au fost depăşite doar de inima sa blândă”.

Instituţia l-a descris pe Goodrich drept „un bărbat modest şi grijuliu” care „nu a tânjit după atenţie şi a fost iubit de colegi şi echipă”.

„Era sufletul departamentului nostru- un maestru chirurg, un pedagog de talie mondială şi un coleg îndrăgit de toţi. Pierderea lui bruscă este sfâşietoare şi amintirea lui va rămâne în gândurile noastre”, a spus Dr. Emad Eskandar, şeful departamentului de neurochirurgie de la Albert Einstein College of Medicine şi Montefiore Medical Center.

Citeste si: Înmormântare cu măști de protecție! Imagini cutremurătoare de la înhumarea lui Cătălin Caragea, solistul trupei 7Klase!

Goodrich a fost considerat pionier în soluţionarea problemelor neurologice complexe ale copiilor. El a dezvoltat o metodă construită în etape pentru separarea siamezilor uniţi la craniu.

Citeste si: Scenariul 4. Când ai voie de fapt să ieși din casă. Noi reguli pentru bătrâni

În 2004, el i-a operat pe Carl şi Clarence Aguirre, siamezi din Filipine care împărţeau aproximativ 8 centimetri de ţesut cerebral. În 2016, a condus o echipă de 40 de medici într-o operaţie de 27 de ore, la Montefiore Medical Center, pentru a-i separa pe Anias şi Jadon McDonald, în vârstă

de 13 luni. CNN a filmat această intervenţie, a şaptea a lui Goodrich şi a 59-a astfel de operaţie realizată în lume din 1952.

Neurochirurgul, recunoscut pentru priceperea sa, obişnuia să ţină legătura cu pacienţii. Părinţii au povestit că nu uita de zilele de naştere ale copiilor şi că era prezent în momentele importante pe care el le-a făcut posibile.

Citeste si: Breaking news. Două Ordonanțe Militare într-o zi. Măsuri fără precedent în România. Municipiul Suceava intră în carantină totală

Separarea siamezilor este „destul de incredibilă”, a declarat el pentru CNN înainte de operaţia fraţilor McDonald. „Este haotic... Am transformat-o într-o artă, dar, la început, era destul de provocator”.

Goodrich, în vârstă de peste 70 de ani, a petrecut mai mult de trei decenii la Montefiore Einstein şi era directorul diviziei de Neurochirurgie Pediatrică de la Montefiore şi profesor la Albert Einstein College of Medicine.

Originar din Oregon, el a făcut parte din trupele Marinei americane în timpul războiului din Vietnam şi era pasionat de artefacte, călătorii şi surf.


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Calendar creștin ortodox, 16 ianuarie 2022. Rugăciunea puternică pe care credincioșii... Calendar creștin ortodox, 16 ianuarie 2022. Rugăciunea puternică pe care credincioșii trebuie să o spună duminică pentru a fi izbăviți de rele
spotmedia.ro
Un leu de mare a fost vindecat de epilepsie folosindu-se neuroni de la o altă specie de... Un leu de mare a fost vindecat de epilepsie folosindu-se neuroni de la o altă specie de animal
spotmedia.ro
Masca medicinală îi face pe oameni mai atractivi în ochii celorlalți (Studiu) Masca medicinală îi face pe oameni mai atractivi în ochii celorlalți (Studiu)
b1.ro
Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 16 – 22 ianuarie 2022. Urmează o Lună plină de o... Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 16 – 22 ianuarie 2022. Urmează o Lună plină de o relevanță karmică specială pentru nativii Berbec (VIDEO)
ziareonline.ro
Cine este de fapt politistul care a ucis fetita din Bucuresti pe trecerea de pietoni..... Cine este de fapt politistul care a ucis fetita din Bucuresti pe trecerea de pietoni.. A dat cu piciorul in corpul nesufletit al fetitei sa vada daca mai traieste
infoactual.ro
Conflict privind acordarea burselor de merit. Ce reclamă reprezentanții elevilor Conflict privind acordarea burselor de merit. Ce reclamă reprezentanții elevilor
evz.ro
Prima reacție a lui Novak Djokovic după expulzare. Ce le-a transmis adversarilor Prima reacție a lui Novak Djokovic după expulzare. Ce le-a transmis adversarilor
doctorulzilei.ro
Mihai Voropchievici a făcut analiza numerologică pentru polițistul care a ucis-o pe... Mihai Voropchievici a făcut analiza numerologică pentru polițistul care a ucis-o pe Raisa, în accident. „Are o încărcătura energetică grea”
romaniatv.net
Se anunţă schimbări la pensii, dar specialiştii atrag atenţia asupra capcanelor. Sunt... Se anunţă schimbări la pensii, dar specialiştii atrag atenţia asupra capcanelor. Sunt vizaţi doar unii pensionari!
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si