Nicolae Ciucă a ținut un discurs în Egipt.
Nicolae Ciucă a afirmat sâmbătă, în discursul ţinut cu ocazia vizitei sale în Republica Arabă Egipt, că dincolo de valoarea schimburilor comerciale dintre România şi Egipt, a căror valoare se ridică la 1, 1 miliarde dolari, este necesar ca guvernele celor două ţări să analizeze „ce pot face mai mult împreună, luând în considerare şi noul context generat de invazia Rusiei în Ucraina, care afectează nu numai ţările vecine şi ţările din vecinătatea Ucrainei, dar şi toate celelalte ţări”.
„Trebuie să vedem împreună cum putem să soluționăm toate aceste aspecte care afectează într-adevăr popoarele noastre, economiile şi ţările noastre. Sunt sigur că este necesar să continuăm discuțiile la nivel ministerial, la nivel tehnic, asupra tuturor acestor aspecte şi să analizăm ceea ce putem face în plus pentru a asigura cantitatea necesară de grâne şi cantitatea necesară de îngrășăminte de către partea română, cum aţi menţionat, de asemenea, să facem tot posibilul să evităm criza alimentară şi să sprijinim exporturile de grâne ucrainene pentru ca alte ţări să nu fie afectate de lipsa lor. De asemenea, trebuie să vedem cum ne putem continua rolul esenţial pe care ţările noastre îl au: România în regiunea Mării Negre iar Egiptul în Orientul Mijlociu şi Africa. Aţi convenit asupra necesităţii găzduirii Comitetului mixt şi vă promit că echipa noastră va identifica cel mai curând posibil perioada în care îl vom găzdui la Bucureşti.
Ce a transmis premierul României
Conform acestuia, în discuţiile la nivel ministerial, oficialii români şi cei egipteni au discutat despre dezvoltarea energiei verzi, dezvoltarea capabilității de producere a hidrogenului verde şi, despre digitalizarea la nivelul guvernamental şi
„Ţinând cont că există deja o relaţie bilaterală stabilită între liderii celor două ţări, singurul lucru pe care trebuie să îl facem acum este să facem tot ce ţine de noi, pentru a implementa deciziile pe care le-am luat.
Citește și: Austriecii de la OMV Petrom spun că nu plătesc taxa de solidaritate impusă de Guvern
Premierul Nicolae Ciucă face, sâmbătă şi duminică, o vizită de lucru de două zile la Cairo, având pe agendă întâlniri cu omologul său egiptean, cu preşedintele Abdel Fattah el-Sisi, cu ministrul petrolului şi resurselor minerale, cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti şi cu cetăţeni
Citește și: Salarii și pensii majorate de la 1 ianuarie 2023. Toate modificările financiare care intră în vigoare
„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.
„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"
Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.