Nicoleta Ţînţ, aleasă preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii

Judecătorul Nicoleta Ţînţ a fost aleasă joi preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii.

Author: R.B. miercuri 18 decembrie 2019 , 12:15

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

De la ora 13.00 este programată o nouă şedinţă a Plenului, care are  numeroase proiecte pe ordinea de zi. 

În 10 decembrie, magistraţii s-au reunit, dar nu au reuşit să aleagă preşedintele, ci doar vicepreşedintele, în persoana procurorului Tatiana Toader.

Candidatura judecătorului Nicoleta Ţînţ a fost supusă votului de două ori, dar de fiecare dată s-au înregistrat  9 voturi ”pentru” şi 9 voturi ”împotrivă”.

Citeste si: Rareș Bogdan, semnal de alarmă după ce Senatul a votat împotriva desfiinţării SIIJ: "Pierdem bani! Suntem în mare pericol"

Ţînţ

a deţinut, din noiembrie 1997, după ce a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, posturile de judecător la Judecătoria Braşov, vicepreşedinte la Tribunalul Braşov, judecător la Curtea de Apel Braşov – Secţia Penală, vicepreşedinte delegat al Curţii de Apel Braşov; preşedinte la Curtea de Apel Braşov.

Conform Regulamentului de organizare şi funcţionare al CSM, Consiliul este condus de preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, aleşi pentru un mandat de un an, care nu poate fi reînnoit.

Citeste si: Turcan: Guvernul îşi angajează răspunderea săptămâna aceasta pe recursul compensatoriu şi pe prorogarea pensionării anticipate a magistraţilor

Preşedintele şi vicepreşedintele sunt aleşi de plen, în prezenţa a cel puţin 15 membri ai Consiliului, cu votul majorităţii membrilor acestuia. Preşedintele şi vicepreşedintele fac parte din secţii diferite.

CSM are 19 membri, 14 fiind aleşi – cu un mandat de 6 ani – doi reprezentanţi ai societăţii civile, dar şi trei membri de drept – ministrul Justiţiei, procurorul general şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi

Justiţie.

Citeste si: Magistraţii instanţei supreme au decis: procurorii din dosarul 10 august nu au încălcat legea!

În 2019, CSM a fost condus de judecătoarea Lia Savonea (preşedinte) şi de procurorul Nicolae-Andrei Solomon (vicepreşedinte). În 2018, CSM a fost condus de judecătoarea Simona Marcu şi de vicepreşedintele Codruţ Olaru.


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Curs valutar BNR miercuri, 16 iunie 2021: Cum arată cele mai noi cotații pentru euro,... Curs valutar BNR miercuri, 16 iunie 2021: Cum arată cele mai noi cotații pentru euro, dolar, liră turcească
spotmedia.ro
Nimic nou pe frontul sondajelor de opinie Nimic nou pe frontul sondajelor de opinie
spotmedia.ro
Cine vrea să repare ţevile de termoficare ale Capitalei: Firme controversate cu... Cine vrea să repare ţevile de termoficare ale Capitalei: Firme controversate cu probleme la DNA sau contracte din epoca Firea
b1.ro
Au adoptat un băiat de 14 ani, dar, când l-au controlat, au aflat cu ce monstru trăiau... Au adoptat un băiat de 14 ani, dar, când l-au controlat, au aflat cu ce monstru trăiau în casă. Era, de fapt...
infoactual.ro
Tratament naturist pentru cancer. Carmen Harra: De opt ori mai eficient decât... Tratament naturist pentru cancer. Carmen Harra: De opt ori mai eficient decât chimiotarapia
infoactual.ro
Cum arată Dumnezeu? Prof. Dulcan: Nu este ca în niciuna din închipuirile noastre! Cum arată Dumnezeu? Prof. Dulcan: Nu este ca în niciuna din închipuirile noastre!
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si