După ce a fost ales președintele României, înainte cu o zi de a intra în funcție în mod oficial, Nicușor Dan a plecat la Varșovia pentru a-l susține pe liderul pro-european în campania electorală de acolo.
Nicușor Dan a plecat din România chiar cu o zi înainte de a fi învestit în funcția de președinte al România. Însă, a părăsit țara pentru a ajungi în Polonia, acolo unde, după spune chiar el, vrea să întoarcă ajutorul și susținerea primite.
În gest de recunoștință față de susținătorii săi din Polonia și fața de prim-ministrul Tusk, fostul edil al Capitalei a ajuns duminică, 25 mai, la Varșovia, acolo unde are mai multe întâlniri oficiale, printre care și una cu premierul Poloniei, Donald Tusk.
„Am ajuns la Varșovia, unde am o primă discuție cu prim-ministrul Donald Tusk”, a scris șeful de la Cotroceni, pe rețelele de socializare.
De asemenea, Nicușor Dan a luat parte și la marșul ”Milionului de Inimi” din Varșovia, organizat de primarul orașului, Rafal Trzaskowski, care este și candidat tot pro-european la prezidențialele din Polonia.
„Este un miting pentru forţele democratice, în alegerile de acolo care vor fi săptămâna viitoare. Este o competiţie electorală şi am fost invitat. Aşa cum ei m-au susţinut pe mine, vreau să-i susţin si eu pe ei”, a declarat Nicuşor Dan înaintea plecării, potrivit imaginilor difuzate de Euronews.
În cadrul mitingului, președintele ales a ținut un discurs pentru polonezi, prin care le-a mulțumit și i-a sfătuit să aleagă, ca românii, calea pro-europeană, iar la final le-a vorbit pe limba lor, ceea ce i-a adus un ropot de aplauze și urale.
„Am venit în Polonia ca prieten, pentru că avem aceeaşi viziune şi aceleaşi priorităţi. Am venit să mulţumesc Poloniei care ne-a ajutat în parcursul nostru european, un cuvânt de mulţumire pentru premierul Tusk care a avut un mesaj de susţinere foarte puternic în campania noastră prezidenţială de acum o săptămână. Cred
Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.