„Nu noi am greşit!” Crin Antonescu, după ce SUA a suspendat Visa Waiver pentru România: „Am îndeplinit nişte criterii, s-au depus nişte eforturi”
Candidatul la prezidențiale e convins că România a făcut tot ce a putut pentru a intra în programul Visa Waiver. Ce spune despre decizia americanilor.
Guvernul SUA a anunțat oficial că revizuiește includerea României în Visa Waiver. Statele Unite justifică decizia prin faptul că vor să se asigure că sunt respectate toate cerințele stricte de securitate.
Crin Antonescu e convins că nu e vina României pentru hotărârea bruscă pe care au luat-o Statele Unite.
„Situaţia asta cred că e clară. Nu e cauzată de noi.
Crin Antonescu: „Nu avem decât de așteptat că ei să-şi refacă tot ce au de refăcut. Nu noi suntem de vină”
Cu privire la subiectul vizelor, Crin Antonescu spune că România nu poate decât să aștepte ca SUA să încheie procesul de revizuire.
„Trebuie să reluăm mai repede relația cu Statele Unite, relaţie care nu e suspendată, dar pare un pic întreruptă din mai multe motive. Provizoratul şi interimatul de la noi. Până la urmă americanii când se uită la România e natural să se întrebe: «Staţi puţin, până la urmă cine conduce acolo?».
Citește și: VIDEO Marcel Ciolacu, la aniversarea a 203 ani de existență a Poliției Române: "România este o țară sigură!"