VIDEO - O adolescentă a leșinat în tren, din cauza căldurii

O adolescentă a leșinat în tren, din cauza căldurii

Trenurile Soarelui sunt cuptoare pe șine, spun călătorii nevoiți să îndure în vagoanele care-i duc la mare, o căldură de peste 30 de grade! Ultimul caz e al unei adolescente - se-ntorcea de la Mangalia, acasă, în București când a leșinat. Colegii ei de compartiment spun că CFR îi forțează să facă saună pe banii lor.

Copila nu pare să aibă mai mult de 16 ani și s-ar fi topit pe picioare, sub privirile celorlalți călători. Un echipaj SMURD, alertat prin 112, a luat-o din tren pe brațe și îi acordă primul ajutor, pe peron.

I s-a făcut rău din cauza lipsei de aer condiționat

Martorii spun că i s-ar fi făcut rău din pricina lipsei de aer condiționat.

"Afară sunt cel puțin 30 de grade, iar în tren s-a produs o saună îngrozitoare. Tineri, copii, bătrâni, oameni cu probleme medicale sunt nevoiți să suporte condițiile inumane oferite de CFR Călători. Aerul este aproape irespirabil, lucru ce a dus la un caz de leșin. O copilă a fost luată cu SMURD-ul din gara din Constanța din cauza căldurii din vagoane, având la plecare convulsii pe targă.
Mi se pare inadmisibil ca în această perioadă din an să nu se ofere aer condiționat(...)."

E adevărat, călătorim în trenuri încinse de soare dintotdeauna. Cam jumătate n-aveau aer condiționat, acum 5 ani, iar dacă numărul lor a mai scăzut între timp, căldura se intensifică de la o vară la alta.

Citeste si: Lupte între români și ucraineni. Poliția a fost nevoită să intervină

Cel mai tare dogoresc la interior trenurile Soarelui. Nu toate au aer condiționat deși majoritatea sunt aproape pline și parcurg distanțe lungi, de până la 16 ore.

Modernizarea vagoanelor necesită investiții uriașe

Pe caniculă, călătoria e insuportabilă și mulți cedează la destinație:

"Fără aer condiționat! Niște condiții mizere, parcă trenul nostru mergea la Auschwitz!"

Citeste si: Reţetă dulceaţă de vişine: Greşeala pe care trebuie să o eviţi

Biletele se vând oricum. "La răcoare" sau "în saună", au același preț!

Călătorii n-au cum să afle dinainte care le va fi norocul așa că dau bani, pentru orice eventualitate, pe evantaie și ventilatoare portabile.

Citeste si: Cum va arată harta NATO după includerea Finlandei și Suediei în NATO

Din păcate, modernizarea vagoanelor astfel încât toate să aibă climă e un proces de durată, care necesită investiții uriașe, de milioane de lei.

Citeste si: 10 destinații din România pentru concediul de vară

Chiar și-așa, mult blamatele Trenuri ale Soarelui rămân cea mai bună opțiune pentru românii care aleg varianta ieftină de călătorie.


Editor web

A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.

”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.

Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:

”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri