După ce zilele trecute două surori de 11 și 12 ani au dispărut în apele Dunării, ele nefiind găsite nici până la această oră, o altă fată de 14 ani, aflată la scăldat cu familia, în zona Fetești-Sat, este de negăsit.
Misiunea de căutare a unei fete de 14 ani, dispărută, miercuri seară, în apele Dunării, pe braţul Borcea, în zona Feteşti Sat, a fost reluată joi dimineaţă, după ce a fost suspendată pe timpul nopţii, potrivit ISU Ialomiţa.
Citeste si: Două minore au dispărut în Dunăre. Sora cea mare a sărit să o salveze pe cea mică
Fată de 14 ani, dispărută la scăldat în Dunăre
Dispariția fetei a fost anunțată de familia ei, miercuri în jurul orei 18.30. Minora se afla la scăldat împreună cu familia, transmit cei de la ISU Dâmbovița. Un elicopter SMURD a fost chemat la fața locului.
"Misiunea de căutare a continuat miercuri, mai multe ore, fără rezultat, după care a fost suspendată pe parcursul nopţii.
Dispariţia minorei, care se afla la scăldat împreună cu familia, a fost anunţată miercuri, în jurul orei 18,30.
"La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje din cadrul Staţiei de Pompieri Feteşti cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de stingere, o ambulanţă SMURD şi în sprijin a fost solicitat şi un elicopter SMURD Constanţa, care survolează zona. Pompierii au demarat operaţiunea de căutare prin cercetarea luciului apei cu ajutorul unei bărci pneumatice, iar în sprijin au fost solicitaţi şi scafandri militari din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov", se arată într-un comunicat transmis miercuri seară de reprezentanţii ISU Ialomiţa.
Două surori înghițite de apelele Dunării, la Isaccea
Două surori din Tulcea, de doar 11 și 12 ani, au dispărut luni în apele Dunării. Una dintre fete a sărit pentru a o salva pe cealaltă, însă niciuna nu a mai ieșit. Forţele ISU Tulcea şi ISU Brăila au reluat căutările în această dimineață.
Potrivit autorităților, totul a început când sora cea mică a alunecat și a căzut în apă, iar cea mare i-a sărit în ajutor.
După mai multe zile de căutări, echipele de scafandri au reluat scufundările în această dimineață.
Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.
A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.
Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.