O fată de 14 ani, a dispărut de acasă, din Drobeta Turnu Severin. Minora nu este la prima plecare voluntară

dispărut

Fată dispărută Drobeta Turnu Severin

(Sursa foto: IPJ Mehedinți)

Daniela Mirabela Mărgelu, o fată în vârstă de 14 ani, a dispărut de la Centrului rezidențial pentru copilul separat de părinți din Drobeta Turnu Severin.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului  Drobeta Turnu Severin  au fost sesizați, telefonic, de o femeie, reprezentant al Centrului rezidențial pentru copilul separat de părinți, din cadrul D.G.A.S.P.C. Mehedinți, cu privire la faptul că minora Mărgelu Daniela Mirabela, de 14 ani, domiciliată în municipiul Drobeta Turnu Severin, a părăsit centrul fără acordul supraveghetorului și nu a mai revenit.

Minora nu este la prima plecare voluntară

Din verificările efectuate, s-a stabilit că minora nu este la prima plecare voluntară, nu suferă de afecțiuni psihice și nu urmează vreun tratament care să îi pună viața în pericol.

Citeste si: Scandal fără predecent. O școală din București doar scade nota la purtare pentru posesie de arme şi droguri, dar exmatriculează un elev care şi-a vopsit părul

Persoana dispărută are 1,5 metri înalțime, greutate 45 kg, par arămiu, lung, ochi căprui.

La momentul plecării, minora purta blugi și geacă de culoare neagră.

Fata șefului Poliției din municipiul Bacău a fost dată dispărută

Ana Maria Tuluc, fata comisarului șef Adrian Tuluc, șeful Poliției municipiului Bacău, a fost dată dispărută. Este al doilea caz de minor dispărut în trei zile.

Citeste si: Fata șefului Poliției din municipiul Bacău, dispărută fără urmă. Este al doilea caz de dispariție din ultimele trei zile

Adolescenta, care are 15 ani, a plecat de acasă pe 10 aprilie, în jurul prânzului, și nu s-a mai întors.

Citeste si: Trei ani de la dispariția Luizei Melencu. Cum au arătat ultimele ore din viața tinerei, înainte să fie rapită de Gheorghe Dincă

Ea are 1,69 m înălțime, 58 de kilograme, ochi căprui, ten deschis și păr șaten.

La data dispariției, ea purta o geacă cu glugă, de culoare neagră, pantaloni negri, bocanci negri cu catarame, iar pe cap o căciulă de culoare neagră.


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...