O femeie din Turda, jefuită chiar de fiica ei! Nici fratele hoaței nu a scăpat fără să fie tâlhărit
Incidentul a avut loc pe 1 mai, atunci când femeia în vârstă de 28 de ani și-a tâlhărit mama şi fratele.
Femeia a recurs la violență și a furat de la mama și fratele ei un telefon și o sumă de bani. Totul s-a întâmplat pe o stradă din Turda, iar victimele au mers la poliție.
Oamenii legii au deschis o anchetă, iar individa în vârstă de 28 de ani a fost arestată preventiv. Aceasta este acuzată de tâlhărie calificată, dar și de tulburare a ordinii şi liniştii publice.
Inițial, acesta a fost reținută în cursul zilei de joi, pentru 24 de ore. Vineri, 9 mai, a fost adusă în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Turda. Magistratul a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
„Din probatoriul administrat a reieşit că, la data de 1 mai a.c., în jurul orei 19:15, în timp ce se afla pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Turda, în faţa unui magazin, aceasta ar fi exercitat acte de violenţă asupra a două persoane, respectiv mama sa, o femeie de 52 de ani, şi fratele său minor, profitând de starea de vulnerabilitate a acestora.
Prin lovituri, îmbrânceli şi smulgerea bunurilor, femeia ar fi deposedat cele două persoane de suma de 300 de lei şi un telefon mobil”, a transmis, vineri, Poliţia judeţeană Cluj.