O fetiță de 12 ani, surdă, se află în stare critică după ce a fost împușcată de poliție în apartamentul mamei ei

O tragedie a avut loc luni, 17 noiembrie, într-o locuință din orașul german Bochum. O fetiță de doar 12 ani, surdă, a fost împușcată, din greșeală, de poliție.

Micuța a fost dată dispărută cu o zi în urmă din locuința socială în care era plasată. Poliția suspecta că fata, care este dependentă de insulină, s-ar putea afla în apartamentul mamei ei. Femeia pierduse custodia copilului și este la rândul ei surdă.

Mama și fiica, surde amândouă, nu au auzit mesajele poliției

La scurt timp după miezul nopții, polițiștii au ajuns în imobilul unde se află apartamentul mamei.

Anchetatorii au spus că, deși polițiștii au auzit zgomote din apartament, ușa nu s-a deschis. În cele din urmă, mama a deschis după o oră.

Polițiștii care au tras spun că fetița i-a atacat cu două cuțite

În timp ce percheziționau apartamentul, polițiștii au dat peste fata de 12 ani, care s-a apropiat de ei având două cuțite în mâini, au declarat oficialii germani.

Pentru a preveni un atac, unul dintre polițiști a folosit pistolul cu electroșocuri, iar celălalt a tras cu arma de serviciu, au transmis aceleași surse.

Polițiștii au administrat primul ajutor până la sosirea echipei medicale, care a dus-o pe fetiță la un spital din apropiere.

Micuța a fost operată de urgență și se află în stare critică, dar stabilă, a declarat un purtător de cuvânt al poliției, citat de NTV.

Numărul gloanțelor trase și locul exact unde se afla fata când a fost împușcată sunt în continuare sub anchetă, a adăugat oficialul german.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri