O tânără de 25 de ani a murit arsă de vie într-un incendiu provocat de fostul iubit, luptându-se din răsputeri să-și salveze fetița.
Tragedia a avut loc în iulie 2017. Fostul iubit a înjunghiat-o de 21 de ori, apoi a stropit-o cu benzină și i-a dat foc. Deși suferise răni cumplite, tânăra mămică s-a luptat pentru a-și salva fiica de 2 ani care era în casă când s-a petrecut tragedia.
Citeste si: Fetița de 13 ani din Timișoara dispărută în timp ce se ducea spre școală a fost găsită
Citeste si: Gest impresionant pentru mama Luizei Melencu! Oamenii se oferă să-i sară femeii în ajutor!
Când polițiștii au ajuns la fața locului au găsit-o pe copilă înfășurată în haine umede, în fața unei ferestre deschise.
Tânăra a murit la spital o lună mai târziu suferind arsuri pe față și pe corp.
Pentru eroismul ei, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a onorat-o pe femeie post-mortem.
„Ca familie suntem mândri și onorați că gestul Leannei, prin care a dovedit că este o mamă devotată, a fost astfel recunoscut”, a reacționat familia tinerei.
Citeste si: Caz macabru la Cluj. Un preot a fost găsit spânzurat în propriul apartament
Fostul iubit, Saleem Said, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru fapta lui.