O fată în vârstă de 14 ani a fost dată dispărută și a fost solicitată căutarea sa la nivel național. Ea a fost văzută pentru ultima dată pe data de 10 februarie.
Dispariția copilei a fost anunțată, marți seară, de către un bărbat din municipiul Buzău, potrivit IPJ Buzău.
O minoră din Buzău a fost dată dispărută
Lupşă Natalia Sanda, în vârstă de 14 ani, a fost văzută pentru ultima dată pe data de 10 februarie, în jurul orei 20:00.
Citește și: VIDEO- Bărbatul dat dispărut din Caraș-Severin, găsit mort în portbagajul mașinii sale, în Timișoara
Ea nu a mai revenit la locuința sa, dispariția sa fiind anunțată de către fratele său vitreg. Cei de la IPJ Buzău au solicitat căutarea minorei la nivel național.
Cum arăta Natalia când a fost văzută pentru ultima dată
Minora are 175-180 cm înălţime, constituţie corpolent, faţă ovală, ten măsliniu, ochii căprui, păr şaten închis, lung şi ondulat către vârfuri.
Când a dispărut era îmbrăcată cu pantaloni sport de culoare negru, bluză crem şi geaca argintie scurtă. Nu avea asupra sa telefon mobil.
Citește și: O adolescentă dispărută de mai bine de un an a fost găsită în viață într-un dulap. Tânăra era și însărcinată
Persoanele care pot oferi informaţii despre locul în care aceasta se află sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă gratuit 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.