O nouă taxă bate la ușa românilor! ANRE vrea să pună taxă pe centrala termică de apartament

Românii care și-au instalat o centrală termică individuală de apartament ar putrea fi obligați să plătească taxe.

marți 04 decembrie 2018 , 15:52

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Oficialii spun că s-a majorat foarte mult numărul centralelor de apartament, iar ele cresc emisiile de dioxid de carbon.

Viorel Alicuş, director general în cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), susţine că instituţia a făcut o verificare privind evoluţia numărului de centrale termice individuale în ultimii 3 ani în România.

„Capacitatea acestor centrale a crescut de la 3.400 MW la 5.500 MW, în doar 3 ani, din 2015 în 2017”, a declarat Alicuş, în cadrul unor dezbateri în Parlament, scrie profit.ro.

Oficialul ANRE susţine că problema este că această concentrare de centrale e crescută mai mult în zonele urbane, iar efectul acestei aglomerări este creşterea de emisii de dioxid de carbon. În acest sens, el readuce în discuţie o idee mai veche, de a taxa proprietarii centralelor de apartament.

„Ne vom trezi, şi ar fi bine să facem măsurătorile astea, că, cu toate că am desfiinţat şi am redus capacităţile în instalaţii de cogenerare, poate ineficiente, rezultatul este creşterea emisiilor de CO2 în aglomerări urbane, mai ales că aceste centrale de apartament nu au nişte condiţii de mediu impuse clar de legislaţia actuală. Ne gândim să vedem dacă nu există totuşi soluţii prevăzute în Directivele europene, pentru ca taxarea de mediu să poată fi impusă şi acestor centrale individuale”, a declarat Alicuş.


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
CNSU a anunțat noile excepții de la certificatul verde. Raed Arafat a spus cum se va... CNSU a anunțat noile excepții de la certificatul verde. Raed Arafat a spus cum se va intra la mall şi în instituţiile publice
spotmedia.ro
Dan Jurcan, director IRES: Ce am descoperit noi este că obligativitatea (culmea!) este... Dan Jurcan, director IRES: Ce am descoperit noi este că obligativitatea (culmea!) este cea care i-ar motiva pe reticenți să meargă să se vaccineze
spotmedia.ro
Cel mai tare cuțit: E din lemn, dar de trei ori mai ascuțit decât unul din oțel Cel mai tare cuțit: E din lemn, dar de trei ori mai ascuțit decât unul din oțel
b1.ro
George Buhnici a spus adevărul despre cine s-ar ascunde, de fapt, în spatele Andreei... George Buhnici a spus adevărul despre cine s-ar ascunde, de fapt, în spatele Andreei Esca, la Pro TV
infoactual.ro
Ionuț Dolănescu, dezvăluire plină de durere. Ultimele cuvinte rostite pe patul de MOARTE Ionuț Dolănescu, dezvăluire plină de durere. Ultimele cuvinte rostite pe patul de MOARTE
infoactual.ro
Cuvintele pe care NU trebuie să le rostești sub nicio formă! Arsenie Boca: Se... Cuvintele pe care NU trebuie să le rostești sub nicio formă! Arsenie Boca: Se pedepseşte cu matca focului
evz.ro
Durere mare în FAMILIA lui Borcea. A AJUNS URGENT la SPITAL. Toată viața i-a fost dată... Durere mare în FAMILIA lui Borcea. A AJUNS URGENT la SPITAL. Toată viața i-a fost dată peste cap
doctorulzilei.ro
Ce se întâmplă acum în China cu coronavirusul. ”Există un risc tot mai mare ca focarul... Ce se întâmplă acum în China cu coronavirusul. ”Există un risc tot mai mare ca focarul să se răspândească”
romaniatv.net
Ultima oră! Marcel Ciolacu este în doliu! Liderul PSD, accident MORTAL în Bulgaria Ultima oră! Marcel Ciolacu este în doliu! Liderul PSD, accident MORTAL în Bulgaria
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si