O parte din românii care au primit cardurile de energie susțin că nu pot folosi voucherele
Cardurile de energie au fost distribuite la timp, chiar dacă s-a anunțat că acestea vor întârzia, dar multe dintre ele nu pot fi folosite.
Cardurile pentru energie au fost primite acum câteva zile, însă beneficiarii spun că nu le pot folosi. Motivul este că pe mai multe dintre ele sunt trecute alte nume.
Marcel Boloș a precizat că mai pot apărea astfel de situații, doar că nu este corect acest lucru.
„Este posibil să apară astfel de erori în tipărirea cardurilor de energie. În general, pe cardul de energie, trebuie să apară beneficiarii care sunt prevăzuți în listele de beneficiari emise de Ministerul Muncii.
Citește și: VIDEO- A început distribuirea cardurilor de energie în București și în alte șase județe
Acesta a mai spus că persoanele care întâmpină astfel de probleme trebuie să comunice problema celor din call center, urmând să primească alte carduri cu numele corect.
„În mod normal pe cardul de energie trebuie să apară titularul sau titularii. Pot fi unul sau mai mulți titulari pe cardul de energie. Este foarte important să se rețină că emitem un singur card pe locul de consum. Pot fi mai mulți beneficiari la locul de consum.
Dacă este așa, atunci pe card apar toți titularii, respectiv beneficiarii pe care îi avem pe lista de beneficiari. Și în situația aceasta este important să fie semnalate astfel de cazuri la call center pentru reemiterea cardurilor”, a mai explicat ministrul Marcel Boloș.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: O tânără care și-a comandat de pe Shein o pereche de cizme a găsit în colet un scorpion veninos- antena3.ro
Citește și: Drama Gheorghiței Trandafir la 73 de ani. A mers rapid să-și ia cardul de energie pentru a plăti facturile
Gheorghița Trandafir este o pensionară din România, în vârstă de 73 de ani. Femeia face față cu greu scumpirilor din ultima vreme, mai ales că nu primește o pensie mare. A început distribuirea cardurilor de energie în București și în alte șase județe. Beneficiarii acestor carduri sunt cei cu venituri sub 2.000 de lei. Cardurile ajung goale la destinatari, iar pe 20 februarie vor fi încărcate cu 700 de lei. Cu banii aceștia, patru milioane de români vor putea plăti gazele, electricitatea sau întreținerea. Mulţi nu ştiu, însă, cum să le folosească- încă o campanie de informare nereuşită.
Citește și: VIDEO- Sute de persoane cu handicap au stat în frig la Galați pentru a primi ajutoarele de la UE
Bătrâna, în vârstă de 73 de ani, trebuie să se descurce cu o pensie mică pentru a acoperi plata facturilor, dar și a cheltuielilor casnice.
În cazul în care cardul nu ajunge la beneficiari, aceştia pot cere informaţii la numărul de call center 031 99 66.
Mulţi pensionari nu au mai aşteptat să le aducă poştaşul cardul. S-au dus la oficiile poştale cum s-au deschis. La fel şi Gheorghiţa Trandafir. Are 73 de ani şi trăieşte în Buftea, lângă Bucureşti, dintr-o pensie de 1.200 de lei. Facturile îi iau cel puţin jumătate din ea, arată observatornews.ro.Citeste si: Se măresc iar pensiile, odată cu luna noiembrie! Cine va beneficia de această majorare?- kfetele.ro
Citeste si: 18 oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale după o piesă de operă cu sex live și sânge- antena3.ro
Citește și: VIDEO- Haos la ajutorul de 1.400 lei pentru facturile la energie. Cum folosești cardul de energie