O profesoară din Botoșani este cercetată pentru purtare abuzivă, după ce ar fi agresat o elevă

O profesoară din Botoșani este cercetată pentru purtare abuzivă, după ce ar fi agresat o elevă

(Sursa foto: istockphoto)

Ancheta în acest caz a început după ce tatăl unei eleve a depus plângere împotriva profesoarei, pe care a acuzat-o că ar fi agresat-o fizic şi verbal pe fiica sa, elevă în clasa a XI-a, pe motiv că aceasta ar fi fost găsită într-un bar în timpul orelor.

O profesoară de la Liceul Dimitrie Cantemir Darabani este anchetată de poliţişti pentru purtare abuzivă, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu.

Profesoara ar fi agresat o elevă

"În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de purtare abuzivă. Urmează să stabilim cu exactitate împrejurările comiterii faptei, iar, în funcţie de rezultate, vor fi dispuse măsuri legale", a informat Nenişcu.

Citeste si: Autoritățile din Cluj au deschis dosar penal pentru agresarea sexuală a unei minore. Adolescenta a fost abuzată de un angajat al unităţii şcolare

A fost deschisă o anchetă în acest caz

La rândul său, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Ada Macovei, a conformat existenţa unei anchete în acest caz.

"Ancheta este în desfăşurare", a precizat Macovei. 

Citeste si: Cum au descoperit părinții că fetița lor de trei ani a fost abuzată sexual de educatoarea grădiniței din Suceava


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...