O româncă a fost drogată și abuzată de soțul prietenei sale, în Italia
O româncă în vârstă de 39 de ani a fost drogată și abuzată sexual de soțul prietenei sale, tot român, în Italia.
Femeia în vârstă de 39 de ani s-a prezentat la camera de gardă a unui spital din Italia unde a susținut că a fost drogată și abuzată de soțul prietenei sale, în locuința acestora.
Suspectul, un român în vârstă de 47 de ani, a fost identificat și reținut de polițiștii italieni imediat după ce femeia a depus plângere.
O româncă a fost drogată și abuzată de soțul prietenei sale, în Italia
Totul s-a petrecut în locuința celor doi soți, unde victima a mers în vizită și și-a petrecut noaptea. Femeia susține că soțul prietenei sale i-a pus benzodiazepine în băutura alcoolică, iar apoi a abuzat-o, profitând de starea ei de confuzie și amețeală.
„Mi-a fost pus ceva în băutură”, le-a spus victima anchetatorilor, potrivit stiridiaspora.
Românca în vârstă de 39 de ani susține că nu s-a putut apăra sau solicita ajutor din cauza stării de somnolență provocată de băutura în care ar fi fost puse droguri. După ce și-a revenit, aceasta a sunat o prietenă, care a ajutat-o să meargă la spital.
În urma verificările, medicii și autoritățile au confirmat mărturia femeii. Bărbatul în vârstă de 47 de ani, tot român, a fost reținut imediat și ulterior arestat. Cercetările în acest caz au mai scos la iveală că acesta avea antecedente de violență domestica, soția sa fiind victima unor atacuri fizice repetate, care i-au provocat tăieturi și fracturi. Soția bărbatului nu ar fi făcut plângere pentru că se temea.