O tânără de 24 de ani a încetat din viață, în urma unui accident teribil în Suceava: "Soţ şi soţie, am înţeles că el nu deţinea permis, conducea ea”

Un accident cumplit a avut loc duminică seară, între localităţile Dumbrăveni şi Bursuceni, județul Suceava. În urma impactului, o tânără nu a mai putut fi salvată.

Un accident înfiorător a avut loc duminică seara, în județul Suceava! Mai exact, două mașini s-au ciocnit pe şoseaua care leagă localitățile Dumbrăveni și Bursuceni. Vecinii din zonă au fost cei care au alertat autoritățile, după ce un zgomot puternic s-a auzit în zonă.

O tânără de 24 de ani a decedat, iar alte patru persoane au fost rănite grav

În urma impactului, persoanele au fost găsite inconștiente încarcerate în autoturisme, trei dintre ele aflându-se în stop cardio-respirator.

Din păcate, medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru una dintre victime, mai exact o tânără în vârstă de 24 de ani. 

Citește și: Andrei și-a găsit sfârșitul la doar 13 ani, prea departe de casă. Românul a fost găsit mort în faţa hotelului din Austria, unde era în excursie cu clasa

Tânăra care și-a pierdut viața abia își făcuse nunta alături de un tânăr care se afla și el în mașina implicată în accident

De asemenea, un alt tânăr de 21 de ani a fost resuscitat la locul accidentului, iar mai apoi a fost transportat la spital pentru îngrijiri alături de celelalte două persoane rănite.

"Celelalte trei victime, trei tineri, dintre care doi în stare de inconştienţă, au fost stabilizate, iar ulterior au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Suceava, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate",  a declarat maior Alin Găleată, de

la ISU Suceava.

O rudă a celor implicați în accident a făcut mărturisiri emoționante. Aceasta a spus că tânăra care și-a pierdut viața abia fusese mireasă, și ea a fost cea care conducea mașina în momentul impactului care i-a adus de altfel și sfârșitul.

"Soţ şi soţie, am înţeles că el nu deţinea permis, conducea ea. Ştiu că recent a fost mire, cu ea, cu şoferiţa", a mărturisit o rudă a victimelor.

Citește și: Doi membrii din Clanul Chira, loviți pe trecerea de pietoni din fata Spitalului Fundeni. Bărbații au șanse mici de supraviețuire

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă și fac acum cercetări pentru a afla cu exactitate cum s-a produs accidentul.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri