O tânără domiciliată în Sibiu s-a dat drept refugiată ucraineană pentru a beneficia de donații
O tânără în vârstă de 32 de ani domiciliată în municipiul Sibiu s-a dat drept refugiată ucraineancă pentru a beneficia de donațiile strânse în cadrul unei campanii umanitare destinată celor care fug de războiul din Ucraina. Femeia s-a ales cu un dosar penal, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Un bărbat din municipiul Sibiu, care este organziator al unei campanii umanitare destinate sprijinirii persoanelor care fug de războiul din Ucraina s-a prezentat la o secție de Poliție, duminică seară, unde a reclamat faptul că o tânără s-a prezentat la centrul de colectare, precizând că este refugiată din Kiev, Ucraina, și l-a determinat să îi doneze mai multe buniri alimentare și nealimentare.
Femeia s-a dat drept refugiată din Ucraina și a plecat acasă cu donații în valoare de 1.500 de lei
”În cauză, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul de Investigații Criminale, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, iar în urma investigațiilor efectuate cu celeritate, polițiștii au reușit identificarea femeii, o sibiancă în vârstă de 32 de ani”, au informat, luni 14 martie 2022, reprezentanții Poliției din municipiul Sibiu.
Sibianca în vârstă de 32 de ani a plecat acasă cu bunuri de igienă personală, alimente, jucării și rechizite școlare. Prejudiciul total a valorat aproximativ 1.500 de lei și oamenii legii au reușit să îl recupereze în totalitate.
Reprezentabții Poliției municipiului Sibiu continuă cercetările în acest caz, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Războiul din Ucraina a intrat în ziua a 19-a: Peste 90 de minori au fost uciși, de la începutul asediului
Nouăzeci de copii au fost uciși și peste 100 au fost răniți în Ucraina, de la începutul invaziei rusești, a informat procuratura generală din Ucraina.
„Cel mai mare număr de victime se află în regiunile Kiev, Harkov, Donețk, Cernihiv, Sumî, Herson, Mykolayiv și Jîtomîr”. Reuters nu a reușit să verifice imediat informațiile. Rusia wsusține că nu a vizat civili în bombardamentele efectuate, acțiune ce o clasifică drept o „operațiune specială”
Citeste si: Fabrica de avioane Antonov, de lângă Kiev, vizată de bombardamente ale armatei ruse
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.