Atacuri peste atacuri ale Israelului, nu doar în Fâșia Gaza
Cinci lideri importanți ai Hamas au fost uciși, marți, într-un atac neașteptat al Israelului în Qatar, stat care se află în poziție de mediator între Israel și gruparea palestiniană.
China și Rusia acuză atacul din Qatar
China și Rusia condamnă la unison atacul de la Doha. Guvernele de la Moscova și Beijing au condamnat atacul mortal al Israelului asupra negociatorilor Hamas la Doha, informează Al Jazeera.
Ministerul rus de Externe a declarat într-un comunicat că atacul din capitala Qatarului a fost "o încălcare gravă a dreptului internațional și a Cartei ONU, o încălcare a suveranității și integrității teritoriale a unui stat independent" și un pas care
Într-o conferință de presă, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lin Jian, a spus că Beijingul "se opune ferm încălcării de către Israel a suveranității teritoriale și a securității naționale a Qatarului”.
China a fost, de asemenea, "profund îngrijorată de faptul că atacul ar putea intensifica și mai mult tensiunile regionale”, a declarat purtătorul de cuvânt, adăugând că atacul a subminat negocierile pentru un posibil armistițiu în Gaza.
Emisarul israelian la ONU a declarat, miercuri, că uciderea liderilor Hamas din Qatar a fost "decizia corectă”, după ce atacurile de pe teritoriul statului Qatar, aliatul SUA, au atras critici din partea președintelui SUA, Donald Trump, transmite France 24.
Casa Albă a declarat că liderul SUA nu este de acord cu decizia Israelului de a întreprinde acțiuni militare în Qatar și a avertizat statul aliat înainte de atacurile iminente.
Însă Qatarul, care găzduiește o mare bază militară americană și a condus mai multe runde de negocieri pentru un armistițiu în Gaza, a declarat că nu a primit avertismentul de la Washington până când atacul aerian nu era deja în curs de desfășurare.
Potrivit unor surse apropiate Hamas, șase lideri Hamas, inclusiv Hayya și fostul lider principal Khaled Meshaal, se aflau în clădirea vizată de Israel în momentul atacului.
Qatar a declarat că atacurile au vizat locuințele mai multor membri ai biroului politic al Hamas care locuiau în țara din Golf.
Trei gărzi de corp, consilierul și fiul negociatorului Hayya au fost uciși în atac, a declarat Hamas, afirmând „eșecul inamicului de a-i asasina pe frații noștri din delegația de negocieri”.
"Un moment crucial pentru Orientul Mijlociu"
Prim-ministrul emiratului Qatar a declarat că își rezervă dreptul de a răspunde atacului israelian, despre care a numit un „moment crucial” pentru regiune.
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că a ordonat atacurile în urma unui atac armat de luni din Ierusalim, în care au murit șase persoane și care a fost revendicat de Hamas.