Pacienții aflați în stare critică pot fi vizitați zilnic de către familie. Rafila face precizări în noul proiect publicat

Pacienții aflați în stare critică pot fi vizitați zilnic. Rafila face precizări în noul proiect publicat

(Sursa foto: Facebook Alexandru Rafila)

Ministerul Sănătății a publicat în transparență decizia unui proiect de ordin care prevede un program de vizită al pacienților internați în spitale. Cei aflați în stare critică pot fi vizitați oricând, la orice oră, iar pacienții care nu sunt în stare gravă pot fi vizitați zilnic între 15 și 20, timp de 30 de minute.

Vizitele pot fi făcute în orice zi indiferent de oră în cazul pacienților aflați în stare critică. Ceilalți pacienți pot fi vizitați de luni până vineri, între 15 și 20, timp de 30 de minute. Programul din weekend va fi și el prelungit.

Care sunt precizările lui Alexandru Rafila

“Acest Ordin vine în continuarea unei decizii pe care am luat-o la nivelul Ministerului Sănătăţii legată de accesul în spitale, care era condiţionată de foarte multe ori de efectuarea unui test COVID, ştiţi bine că am avut semnale din teritoriu, au fost tot felul de exagerări care limitau inclusiv dreptul pacienţilor de a primi asistenţă medicală în ceea ce priveşte această testare care trebuia demonstrată de către pacient, ceea ce nu era normal, practic noi în momentul de faţă, chiar dacă pandemia la nivel global continuă, nu mai avem o problemă de sănătate publică legată de infecţia cu noul coronavirus şi este normal să nu existe limitări ale pacienţilor şi nici ale aparţinătorilor

care doresc să-şi viziteze rudele în spitale.

Citește și: Scene șocante petrecute într-un spital din Bacău: ”Am fost tratată ca o cârpă”

Am reglementat faptul că pacienţii nu trebuie testaţi decât în măsura în care sunt simptomatici şi acest lucru trebuie realizat gratuit de către unitatea sanitară, iar acest Ordin reglementează foarte clar cum se face accesul în spital într-un mod civilizat încât oamenii să aibă pe de o parte acces la informaţiile legate de rudele lor apropiate şi să poată să le viziteze într-un interval de

No ad for you
timp rezonabil, cu o durată rezonabilă şi mai mult, trebuie să ţinem cont şi de măsurile necesare pentru controlul infecţiilor asociate asistenţei medicale care trebuie limitate şi nu trebuie să constituie o problema legată de accesul vizitatorilor în spitale, trebuie să existe un echilibru în toate”, a explicat Ministrul Sănătăţii pentru News.ro.

Familia va fi instrută înainte să intre în saloane, în funcție de numărul de paturi din salon

Persoanele care doresc să viziteze pacienții și care intră în spital vor fi instruite în funcție de mărimea salonului și de numărul paturilor existente în salon.

“Proiectul de Ordin va mai suferi mici modificări până la finalizarea lui şi publicarea în Monitorul Oficial pentru că aşteptăm şi opinii din partea celor care îl studiază în transparenţă decizională, el trebuie sa fie un Ordin în primul rând care trebuie să fie înţeles şi acceptat în primul rând de profesionişti.

Citește și: VIDEO- Imagini revoltătoare la un spital din Sălaj! Un șoarece a fost suprins de camera de filmat în mobilierul unei secții de pediatrie. DSP a deschis o anchetă

Ordinul prevede foarte clar perioadele de vizită în timpul săptămânii şi în weekend, durata vizitei, în funcţie de mărimea salonului numărul de vizitatori care poate fi prezenţi simultan trebuie să fie totuşi limitat, discutăm de prevenirea infecţiilor asociate asistenţei medicale, de faptul că un vizitator trebuie să aibă un echipament de protecţie adaptat care să fie furnizat de către unitatea sanitară, chiar mă gândesc să adăugăm şi câteva măsuri care ar putea să îmbunătăţească şi mai mult controlul infecţiilor cum ar fi instruirea aparţinătorilor care doresc să îşi însoţească pacienţii aflaţi în stare gravă ca însoţitori permanenţi, pentru copii, să-i instruim în domeniul regulilor de igienă care trebuie respectate în unitatea sanitară.( n.red instruirea apartinatorilor).

Citește și: Pacientul din Slatina, confirmat cu botulism săptămâna trecută, a murit la Spitalul Județean

Aş vrea ca toate unităţile sanitare de asistenţă medicală spitalicească să colaboreze să-l afişeze în zone care sunt accesibile tuturor, să poată să-l consulte, vom face şi o campanie publică pentru a informa oamenii cum pot să îşi viziteze într-un mod sigur, decent, rudele care sunt internate în spital, cumpot afla informaţii legate de rudele lor”, a explicat ministrul Alexandru Rafila.

Ordinul mai prevede că aparținătorii pacienților bolnavi vor primi informații cu privire rudele internate în spital.


Autor

Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.

A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.

A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.

Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.

Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri