„Pacientul M”: Bărbatul căruia i-a trecut un glonț prin creier, a supraviețuit și a descoperit o față stranie a lumii. „M se uita la ceas în orice direcție pentru a afla ora”
Un caz incredibil din Spania a revoluționat medicina, așa cum o știm astăzi. Un experiment făcut de un medic, asupra creierului și percepției unui pacient, „pacientul M”, avea să ofere științei noi căi de cercetare și evoluție.
Un bărbat căruia i-a trecut un glonț prin creier a supraviețuit și a început să vadă o nouă față a lumii. La 25 de ani, el a supraviețuit unei traume incredibile, iar ceea ce a văzut apoi, i-a uimit pe medici.
Cazul lui a fost analizat de medici și a revoluționat numeroase teorii cu privire la funcționarea creierului uman. Acest caz a fost consemnat în 1938, în vremea războiului civil din Spania.
Bărbatul a fost împușcat pe linia frontului din Valencia și a fost tratat la un spital militar, urmând ca la două săptămâni distanță de eveniment să-și recapete conștiința.
Medicul Gonzalo, cel care care l-a denumit „pacientul M”, a constatat că glonțul i-a distrus parțial cortexul cerebral din regiunea parieto-occipitală stână.
„Pacientul M” a început să vadă lumea invers după incident
Pacientul M, un bărbat născut într-un sad din Ciudad Real, a avut parte de o perspectivă cu totul unică, foarte diferită de cum văd oamenii, în mod normal, lumea înconjurătoare, după incidentul cu glonțul.
Se pare că atunci când se afla în repaus, el percepea lumea înconjurătoare cu susul în jos, iar obiectele le vedea în trei exemplare, verzi și cu alterații cromatice. A fost inversată inclusiv percepția auditivă și cea tactilă. „Pacientul M” sesiza sunetele și atingerile în partea opusă celei în care ele se produceau în realitatea comună persoanelor care nu au suferit traumatisme cerebrale.
În acea perioadă, comunitatea științifică era divizată între cei care vedeau creierul ca pe un întreg și cei care credeau în existența granițelor rigide între regiunile cerebrale.
Medicul Gonzalo a postulat o ipoteză având ca fundament chiar „pacientul M”: teoria dinamicii creierului, conform căreia acest organ are funcțiile distribuite în gradienți, cu tranziții graduale.
„Pacientul M” se uita la ceas în orice direcție pentru a afla ora
Fiica doctorului Gonzalo este profesoară la Universitatea Complutense din Madrid. Ea l-a cunoscut pe „pacientul M” în timpul uneia dintre vizitele lui la casa părinților săi.
Fiziciana Isabel Gonzalo, fiica doctorului care a documentat cazul pacientului M, este profesor la Universitatea Complutense din Madrid.
Citește și: Animalul care își mănâncă propriul creier. Este incredibil de ce face acest lucru
„M se uita la ceasul său de buzunar în orice direcție pentru a putea spune ce oră este”, își amintește Isabel.
Detaliile acestui caz sunt publicate în Journal of Neurology, menționează publicația spaniolă El Pais.
„Pacientul M” avea o capacitate de adaptare incredibilă
Medicul Gonzalo a scris, în cartea sa intitulată „Dinamica cerebrală”, publicată în două volume între anii 1945 și 1950, că „pacientul M” avea o capacitate uimitoare de adaptare.
„În general, se pare că tulburările trec complet sau rămân aproape neobservate de către răniții înșiși și chiar mai târziu, când sunt descoperite, aceștia nu par să-și facă griji din cauza lor, ci le consideră, mai degrabă, ca fiind ceva trecător, care nu le afectează sau compromite viața de zi cu zi", a remarcat medicul.
Pacientul M a murit la bătrânețe, fără să-i fie dezvăluită identitatea
Scrisorile dintre „pacientul M” și Gonzalo confirmă faptul că omul care a văzut lumea cu susul în jos nu reușise să primească o pensie de invalid de război nici măcar în anul 1984.
„Tatăl meu îl admira, pentru că era o persoană inteligentă, care reușise să se descurce bine și să lucreze pe câmp", își amintește Isabel Gonzalo.
Fiica medicului estimează că M a murit la începutul anilor 1990, iar identitatea acestuia nu ar fi fost dezvăluită vreodată.